Încă 150 de garaje din Timișoara ar urma să fie demolate

garaje inlocuite cu locuri de parcare la timisoara

Un consilier local a făcut un pas important cu scopul de a fi demolate încă 150 de garaje din Timișoara. În locul lor ar urma să fie amenajate locuri de parcare, spații verzi și trotuare civilizate.

Roxana Iliescu, consilier local Pro România, anunță că a depus la Primăria Timișoara, la sfârșitul acestei săptămâni, șase proiecte de hotărâre ce vizează declararea de interes public a terenurilor pe care sunt construite 150 de garaje. Totul cu scopul ca acestea să poată fi demolate cât mai repede.

În ciuda angajamentelor neonorate ale primarului Fritz și a tuturor blocajelor artificiale și fără noimă în majoritatea cazurilor, nu mă las descurajată! Continui cu proiectele ce vizează demolarea garajelor în vederea amenajării, modernizării diferitelor zone din cartierele Timișoarei, prin amenajarea în principal de locuri de parcare, spații verzi și trotuare civilizate! În toate locațiile în care merg, invariabil, constat faptul că mașinile sunt parcate haotic, pe spațiu verde sau blocând trotuare (acolo unde sunt, dar în multe zone nu există trotuare), chiar alei de acces. Mare parte din aceste garaje sunt focare de infecție, nefolosite sau folosite ca veritabile depozite pentru diverse, mai puțin pentru parcarea mașinilor”, a afirmat Roxana Iliescu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cele șase proiecte de hotărâre vizează: terenul din spatele blocurilor de pe Bld. Gh. Lazăr, nr. 36, scara B și C – 20 garaje; terenul din spatele blocurilor de pe Bld. Gh. Lazăr, nr. 38 – 34 garaje; terenul din spatele blocurilor de pe Str. Intrarea Umbrosă – 32 garaje; terenul din spatele bazei sportive de pe Str. Amforei – 35 garaje; terenul situat pe Aleea Libelulei, în spatele bazinului de înot din zona Dacia – 18 garaje și terenul situat în spatele blocurilor din Bld. Dâmboviței, nr 62 – 11 garaje.

Pentru cele șase locații menționate mai sus, am transmis fotografii de la fața locului și solicitat verificarea juridică a terenurilor respective încă din 11.10.2021! De atunci și până la acest moment am avut nenumărate întâlniri la primărie, în principal cu funcționarii din Direcția de Patrimoniu, Biroul garaje, dar și cu primarul Fritz și viceprimarul Lațcău. S-au făcut verificări, identificat CF-urile cu nr. top afectate de garaje, au fost identificate contractele de închiriere, Autorizațiile de construire, s-au efectuat verificări inclusiv la Compartimentul de fond funciar și Serviciul Juridic. Toate datele relevă faptul că din punct de vedere juridic procedura privind demolarea acestor garaje poate începe, primul pas fiind declararea de interes public a acestor terenuri, ceea ce am făcut”, a declarat Roxana Iliescu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/