Polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră, pompierii militari și specialiștii antidrog sunt în dispozitiv, începând de astăzi și până duminică, pentru a se asigura că totul decurge fără probleme la cea de-a doua ediție a Balkan Festival, eveniment găzduit în acest weekend de comuna Berzasca.
Peste 30 de polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, siguranță școlară, poliţie transporturi, crimă organizată, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu câini de intervenţie şi câini specializați în detectarea substanțelor psihoactive, vor fi prezenți zilnici în zona de desfășurare a manifestărilor prilejuite de evenimentul muzical din Clisura Dunării.
„Pe toată durata festivalului, echipele de intervenție sunt pregătite și acționează pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, fluidizarea traficului rutier și prevenirea evenimentelor în trafic, precum pentru a interveni prompt în cazul producerii oricăror fapte de natură penală sau contravențională.”, precizează comisar-şef Dinu Nicorici, şeful de Cabinet al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Având în vedere numărul mare de participanți estimat de organizatori în zona desfășurării festivalului, peste 20.000, au fost dispuse mai multe măsuri:
– în zona de desfăşurare a festivalului va fi interzisă oprirea şi staţionarea autovehiculelor pe DN 57. Sunt organizate parcări în afara DN, iar din aceste parcări, organizatorii asigură transportul cu microbuze. Participanţii sunt rugați, așadar, să reducă viteza, să urmeze indicaţiile poliţiştilor şi să respecte indicatoarele şi panourile montate;
– accesul publicului va fi posibil prin 10 puncte de control, iar firma de pază asigură controlul corporal şi al bagajelor, astfel încât să nu fie introduse obiecte interzise (bâte, obiecte tăietoare-înţepătoare, spray-uri iritant-lacrimogene etc.).
Pentru ca festivalul să rămână în amintirea tuturor ca un eveniment reușit, lipsit de incidente, forțele de ordine vin cu următoarele recomandări: