Social-democrații timișeni au depus 140 de amendamente la legea bugetului de stat care este în aceste zile în dezbaterea Parlamentului României. 135 dintre acestea vizează investiții din localitățile timișene, iar restul fac referire la Institutul Oncologic, proiectul Timișoara 2023, stadion, sala polivalentă sau aeroportul din Timișoara.
Pentru acțiunile pregătitoare evenimentului Timișoara Capitală Europeană a Culturii, parlamentarii PSD Timiș cer suplimentarea fondurilor alocate din bugetul de stat cu 25 de milioane de lei, bani care ar urma să fie alocați primăriei. Pentru acest an, Ministerul Culturii a prevăzut în buget 60 de milioane de lei pentru acest proiect, din care, în principal, se va asigura finanțarea Muzeului Revoluției Române. „Având în vedere că până în prezent obiectivele propuse în dosarul de candidaturi nu au fost realizate, este necesar, ca odată cu recalibrarea programului asumat, să se demareze acțiunile pregătitoare, cel mai târziu începând cu semestrul al doilea din 2021, acțiuni pentru care Primăria Timișoara are nevoie de fonduri suplimentare.”, au argumentat cei de la PSD.
Valoarea investițiilor care sunt trecute în cele 135 de amendamente este de 73 de milioane de lei, parte pentru investiții din localități, iar o altă parte pentru cofinanțarea proiectelor din investiții cu finanțare din fonduri europene.
„Din cauza crizei sanitare, necesitățile de funcționare și pentru investiții ale bugetelor locale din județul Timiș sunt mai mari în anul 2021 și nu pot fi acoperite din venituri proprii. Criza sanitară a redus activitatea multor agenți economici astfel încât veniturile bugetare proprii ale comunelor, orașelor și municipiilor vor fi mai reduse decât în anul 2020. (…) Având în vedere că anul 2021 reprezintă un an decisiv pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene din ciclul bugetar comunitar 2014-2020 este necesară identificarea de surse publice pentru asigurarea cofinanțării.”, își justifică social-democrații amendamentul.
„Reiterez apelul pe care l-am făcut tuturor parlamentarilor de Timiș, indiferent de culoarea politică, să se ralieze la aceste demersuri ale noastre care încearcă să aducă plusvaloare într-o serie de domenii extrem de complexe pentru comunitatea timișeană: Timișoara – Capitală Europeană Culturală, Institutul Regional de Oncologie, Terminal plecări – curse externe la Aeroportul Internațional din Timișoara, Sala Polivalentă și Stadion. Am vizat, de asemenea, pe lângă aceste investiții majore, încă 135 de obiective punctuale pe care le-am primit de la reprezentanți ai majorității U.A.T.-urilor din Timiș, indiferent de culoarea politică a primarilor, chiar și de la primari PNL.”, a declarat președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis.
Legea bugetului de stat a intrat în dezbaterea comisiilor joi, iar luni se estimează că va intra în dezbaterea plenului reunit. Votul ar urma să fie dat în 2 martie.