Parcul Catedralei a scăpat de ciori! Soluția inventivă a lui Nicolae Robu

Timișoara a câștigat în războiul cu ciorile! Parcul Catedralei a scăpat de zburătoarele care descurajau timișorenii să își petreacă ziua în aer liber. Nicolae Robu a găsit o soluție pentru a speria păsările și a reda parcul central al orașului cetățenilor.

De Crăciun, Nicolae Robu a sesizat că au dispărut ciorile din fața primăriei. Cu ocazia sărbătorilor au fost montate lampioane în fața clădirii și pe strada Mihai Eminescu. Robu a avut o sclipire de moment și a găsit o legătură între corpurile luminoase și dispariția ciorilor. Acum o săptămână a dispus directorului Direcției de Mediu să instaleze lampioane în Parcul Catedralei. Soluția primarului a dat roade și parcul central a scăpat de păsări. „Am rezolvat problema ciorilor din Parcul Catedralei! Cel puțin, pentru o perioadă, eu sper să nu ajungă să revină și să facă ineficientă intervenția noastră. Multe descoperiri au fost întâmplătoare, după cum se știe. Ne luptăm de peste o jumătate de secol cu ciorile din spatele catedralei. Am încercat în toate felurile să scăpăm de ele: cu simulatoare de ultrasunete, cu simulatoare de sunete de păsări de pradă și cu tot ce am putut. De Crăciun, s-au pus lampioane în copacii din parcarea primăriei și pe strada Mihai Eminescu. Aici era plin de ciori. La un moment dat, am făcut observația că nu mai sunt ciori pe aici. Oare chiar nu le place lumina sau sunt speriate văzând corpuri care luminează în copacii unde obișnuiau să stea? Am monitorizat ce se întâmplă din decembrie până acum. Nicio cioară nu a mai apărut pe aici. I-am cerut săptămâna trecută directorului Direcției de Mediu să pună lampioane în Parcul Catedralei. Alaltăieri seară nu a fost nicio cioară, aseară s-a făcut verificarea, nici urmă de ciori. Am redat Parcul Catedralei oamenilor pentru că devenise, din păcate, cu legislația din România, Parcul Ciorilor”, a explicat Nicolae Robu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primarul a rememorat un moment când credea că a rezolvat problema porumbeilor din centru și speră că istoria nu se va repeta. „Sper să nu se obișnuiască și cu lampioanele. Am pățit când am pus simulatoare de păsări de pradă. S-au speriat, dar după un timp au constatat că nu li se întâmplă nimic. În Piața Libertății, după ce am reabilitat centrul istoric, am anunțat că am pus pe monumentele din Piața Libertății și Piața Unirii niște generatoare de sunet care alungă porumbeii. Ei produc multă mizerie și monumentele au de suferi din cauza lor. Am fost rugat să dau o declarație pe tema asta chiar lângă monument. Domnișoara reporter mi-a adresat întrebarea de rigoare și eu, cu o voce mândră, am spus că avem soluția împotriva porumbeilor, avem montate niște generatoare de ultrasunete care îi alungă. Cameramanul și domnișoara reporter au început să râdă, la început mai discret, apoi nu au mai putut să se abțină. Eu nu înțelegeam, m-am oprit. M-am întors, porumbeii stăteau pe acele generatoare, lângă ele, se obișnuiseră. A fost o situație comică, iată, păsările au un soi de inteligență și cu această inteligență ne dau de furcă”, a povestit primarul.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/