Desființat pur și simplu de un cetățean revoltat din cauza dezinteresului manifestat până acum pentru drumurile județene impracticabile din Banatul Montan, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin preferă să se apere mințind că totul ar fi fost orchestrat de sau cu complicitatea Express de Banat!
Instalat în cea mai importantă funcție politico-administrativă din Caraș-Severin, dar preocupat în continuare în special de propriile afaceri, Romeo Dunca a împărțit funcții și bani pentru a se asigura că, în ciuda „performanțelor” sale de președinte al Consiliului Județean, opinia publică va afla despre cum dezvoltă el județul. Și chiar se întâmplă asta. Se întâmplă în sensul că „jurnaliștii președintelui” închid ochii la tot felul de lucruri și le servesc cărășenilor iluzii și realități deformate doar pentru ca Romeo Dunca să iasă bine. Problema lor.
Express de Banat se încăpățânează, în ciuda tuturor presiunilor, inclusiv cu acte de violență, să-l prezinte pe șeful județului exact așa cum este el. De data asta, apărându-se în fața criticilor venite de la cărășeni, mințindu-i! Mințindu-i că scenele de la ședința Consiliului Județean de marți, când a fost apostrofat din cauza stării drumurilor județene, ar face parte dintr-o regie. „Se caută nemulțumiți de profesie care sunt aduși la ședințele de CJ și stimulați să transforme în circ ședința. După care Express de Banat valorifică situația. Asta nu e presă și nici informare corectă a cetățeanului, motiv pentru care vom ridica acreditarea celor responsabili de a mai intra în sală. Ecranul de pe hol și transmisiunea directă de la ședință e suficientă pentru astfel de jurnaliști care fac meseria de rușine!”, s-a justificat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Scenele respective au fost văzute deja de peste 100.000 de oameni, sute dintre ei salutând intervenția cetățeanului care l-a desființat pe președintele Dunca. Obișnuit să fie „fardat” de fiecare dată când rezultatele sau faptele nu-i fac cinste, Romeo Dunca insistă că nu poate fi altceva decât o regie. Cum să-l înfrunte pe el cineva?! „Problema nu e că acest cetățean sau altul nemulțumit a fost înregistrat. Nu e singurul din județ care e deranjat de situație. Modul de a organiza sosirea acestora și prezentarea unor inepții cultivate și încurajate de unele persoane însă, nu fac cinste acestei meserii de jurnalist.”, a încercat Romeo Dunca să fie și mai convingător.
Președintele CJ ne-a mărturisit acum ceva vreme că e un om onest. L-am crezut. Până să se scuze în asemenea mod, inventând că Ioan Bunea, cetățeanul revoltat, ar fi invenția Express de Banat. Omul și-a strigat revolta și cu alte ocazii, în mandatele trecute, când Romeo Dunca șofa tiruri sau construia ilegal în arii protejate din Munții Banatului. Nu Express de Banat l-a adus pe Ioan Bunea să-ți bată obrazul, domnule Dunca. Dumneata l-ai adus. L-ai adus pentru că drumurile județene sunt praf, în timp ce pe dumneata te preocupă alte lucruri și afacerile personale. Tot Express de Banat i-a inventat și pe oamenii care protestează pe drumurile județene la sfârșit de săptămână?! Da?! Nu, domnule, Express de Banat doar le dă posibilitatea să-și arate nemulțumirea față de modul în care e condusă cea mai importantă instituție din Caraș-Severin. Că din alte redacții se vede doar cum se „dezvoltă” Caraș-Severinul!