Parc nou în Lugoj! Sute de copaci vor fi plantați pe domeniul public

parc lugoj
STPT job 1000x200

Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că în acest an urmează să înființeze un nou parc într-unul dintre cele mai noi cartiere din oraș.

Din această lună va fi demarată o campanie de plantare a sute de copaci pe raza urbei, asta după ce, în 2022, în Lugoj au mai fost plantați peste 100 de arbori.

„Lucrătorii de la sere și spații verzi vor înființa un nou parc în municipiul Lugoj, care va fi amenajat în următoarele luni în cartierul Militari. Perimetrul va fi populat cu tei și se va numi Parcul Teilor. Începând din această lună, pe raza municipiului vor începe plantările a câteva sute de arbori pe domeniul public. Vor fi plantați tei, mesteceni și catalpa. Principalele zone alese pentru plantări sunt: strada Buziașului, strada Făgetului, strada Caransebeșului, cartier Militari, malurile Timișului și parcurile din oraș”, a transmis Primăria Lugoj.

Tot administraţia lugojeană a demarat şi o acţiune de toaletare a arborilor şi arbuștilor în zonele în care aceștia interacţionau cu liniile de electricitate şi puteau provoca pene de curent. Cu ajutorul celor de la Enel, s-a intervenit pe aliniamentul de pe strada Buziașului la un număr de peste 70 de arbori, care erau amplasați sub linia de electricitate. Coborârile de coronamente au loc la arbori situați pe aliniamentele cu linia electrică, dar şi în parcuri, cartiere sau zone centrale. Datorită vremii favorabile, arborii nu au intrat în perioada de repaus vegetativ, ceea ce a permis intervenția în coronamente mult mai devreme decât în anii trecuți. În această primăvară, se va interveni şi la arborii de talie mare și periculoși cu alpiniștii utilitari, în urma sesizărilor depuse de cetățeni.

Brantner 1000x100px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/