Parastas ținut într-o sală de clasă din Timișoara chiar de către directoarea școlii

liceul azur

Scene incredibile s-au desfășurat într-o sală de clasă din Timișoara. Directoarea Liceului Azur a ținut parastasul mamei sale chiar într-o încăpere în care elevii învață. Inspectoratul Școlar Timiș nu a stat cu mâinile în sân, directoarea școlii fiind cercetată disciplinar.

Inspectoratul Școlar Timiș a decis să o cerceteze disciplinar pe directoarea Liceului Azur din Timișoara. Asta după ce Camelia Moț a chemat un preot pentru a oficia o slujbă de pomenire a mamei sale chiar într-o sală de clasă, în luna noiembrie.

Mai mult, dascălii s-au plâns de nenumărate abateri comise de directoare. Și anume, Camelia Moț este acuzată că i-ar fi pus pe unii angajați să-i spele mașina, dar și să-i plimbe câinele, cu care deseori vine la școală.

Imagini cu neregulile realizate de Camelia Moț au ajuns în spațiul public, aceasta fiind filmată chiar de către dascălii din școală, nemulțumiți de atitudinea pe care directoarea Liceului Azur o are.

Cuib de vise 1000x100

O comisie de cercetare prealabilă se află la Liceul Azur, tocmai în ideea de a afla detaliile despre informațiile primite. Așteptăm raportul acestei comisii în câteva zile, urmând să luăm o decizie. Îmi pare rău de ce se întâmplă acolo. Trebuie să respectăm instituțiile și regulile. Trebuie să recunoaștem că unii directori de unități de învățământ se cred pe moșia lor. Nu, trebuie să înțeleagă că ei trebuie să fie primii care să respecte regulile și oamenii”, a afirmat Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.

Camelia Moț este director al Liceului Azur din anul 2015 și nu a participat la concursul național organizat anul trecut pentru ocuparea funcției. În aceste condiții, Inspectoratul Școlar Timiș a reconfirmat-o pe post.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/