Păpușile de cârpă din Consiliul Județean Caraș-Severin! Liubița Raichici dezvăluie scenariul mizerabil al execuției lui Dan Mirea!

Administrația județeană cărășeană s-a umplut încă o dată de penibil, interesele politice transformând într-un simulacru concursul pentru ocuparea postului de manager la Teatrul de Vest. Ca și cum nu ar fi suficiente bârfele legate de strânsele prietenii cu Bachus, de curvăsăreli și atribuiri penale de contracte, după ce-au schimbat numerele de pe mașinile instituției pentru a nu fi recunoscute, după ce l-au eliminat cu încălcarea legii pe  Marcel Vela și l-au interzis pe Jaro Marșalic la șefia Spitalului Județean, păpușarii au intrat fără scrupule și pe scena Teatrului de Vest.

Pedepsit, după propriile-i mărturisiri făcute colegilor de la Argument, pentru că a lipsit la două ședințe, Petru Borduz a ajuns președinte al comisiei de evaluare a proiectelor candidaților la concursul de proiecte de management la Teatrul de Vest Reşiţa, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Din comisie au mai făcut parte Liubiţa Raichici, director executiv al Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național a județului Caraș-Severin, şi Erwin Ţigla, directorul Bibliotecii Germane. Comisia a avut de evaluat un singur proiect. Cel al actorului Dan Mirea, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Deși e vorba despre un singur proiect, comisia a avut nevoie de două zile pentru a-l evalua. Cu media generală 6,67, adică sub 7, media minimă de trecere la etapa interviului, Dan Mirea a fost refuzat astfel în postura de manager al Teatrului de Vest. L-a tras sub media de trecere nota acordată de consilierul PSD Petru Borduz, care a făcut pentru Argument declarații scandaloase și jenante în același timp.

Ce contează?!

„Nu am vrut să ajung în comisie, dar m-au pedepsit pentru că am lipsit de la două şedinţe. Nu fac parte din comisia de specialitate a Consiliului Judeţean, cea de învăţământ, cultură, familie, culte şi minorităţi, dar ce contează? Am întrebat-o pe doamna Liubiţa, care era specialistă, ce note merită lucrarea şi mi-a răspuns că între 6 şi 7. La fel a spus şi domnul Ţigla, şi el specialist. Ei au notat-o cu 7, iar eu cu 6”, a declarat Petru Borduz, convins fiind că Dan Mirea ar fi fost forțat să se înscrie la concurs și că, în realitate, acesta nu și-ar fi dorit să fie managerul teatrului.

Se știa de la bun început!

Afirmațiile consilierului județean PSD au determinat-o însă pe Liubița Raichici să-i dea masca jos celui care a încercat să joace rolul naivului, al nevinovatului, în această piesă jenantă. „Sunt siderată. Cum e posibil să spună așa ceva? A venit în comisie să-i spun eu ce notă să dea?! Se poate așa ceva?! Păi ce a căutat în această comisie?! Eu am vrut să ies din comisie, pentru că mi-am dat seama că se știe rezultatul de la bun început. Domnul ăsta ținea morțiș, cu toate argumentele mele, că teatrul poate merge mai departe și cu alt candidat. Domnul o ținea morțiș, că oricum Dan nu va trece. Eu am vrut să ies din comisie, să plec, dar mi s-a spus că trebuie să fie diferență mai mică de două puncte între notele acordate de membrii comisiei. El spunea că lucrarea e mult prea slabă, mult prea subțire și că trebuie și alt candidat. S-a jurat că nu-l știe pe Dan Mirea și că la teatru nici măcar nu a fost vreodată. Nu știa nimic despre teatru. Sunt martori, au fost acolo cinci persoane. Mi-a spus că ne vom întâlni infinit până când nota mea va fi cu două puncte sub nota lui. I-am spus că eu nu fac așa ceva. Dacă nu mai doresc să existe teatru, e treaba lor, dar nu să mă folosească pentru asta pe mine. Ideea era clară, că el îl va nota pe Dan în așa fel încât să nu intre la interviu și să nu ia acest concurs. Să așteptăm să vină alte dosare, alte proiecte!”, a declarat Liubița Raichici pentru expressdebanat.ro.

Nicio atingere cu cultura!

Directorul Direcției de Cultură e convins că totul a fost aranjat ca Dan Mirea să nu obțină notă de trecere, iar pentru afirmațiile lui Petru Borduz va merge, cel mai probabil, în instanță. „Cum să-i spun eu ce notă să dea?! Eu nu vreau să joc în această piesă. Mi-a spus deschis că nu o să dea niciodată notă de trecere, absolut niciodată. Păi ce argumente să-i mai dau eu atunci, mai ales unui om care mi-a spus că nu a fost niciodată la teatru?! Nu știu cine e în spate, nici nu mă interesează, dar să nu mă denigreze pe mine. E firesc ca acest om să fie președintele unei astfel de comisii?! E o mizerie ceea ce a afirmat, că eu i-aș fi spus ce notă să dea. Mă gândesc dacă nu cumva ar trebui să-l dau în judecată. E o mizerie peste măsură. Nu-i este rușine?! I-aș fi dat o notă mare, dar ar fi fost în zadar. Pentru conștiința mea am vrut să plec din comisie. Dar am aflat că nu pot. Când am încercat să plec din comisie a ridicat el nota la 6, știind că media nu va fi de trecere. Comisia nu a fost întocmită corect, nu poate fi președinte de comisie un domn care nu are nicio atingere cu cultura. Dar niciuna!”, a mai spus pe același ton foarte revoltat Liubița Raichici.

Poate a existat un motiv! Chiar contează?!

Nemulţumit de nota primită, Dan Mirea a făcut contestaţie, astfel că lucrarea a fost reevaluată de o comisie formată din consilierul judeţean PSD Mihaela Popovici, istoricul Dana Bălănescu şi pictorul Ioan Bobeică. De data asta, nota finală a fost și mai mică: 6,33! Mihaela Popovici, care intra ca o păpușică timidă în viața politică acum câțiva ani, s-a făcut remarcată tot în preajma unui examen. Cel al asistenților medicali de la Caransebeș, examen încheiat cu dosar penal și cu mai mulți oameni judecați pentru o pleiadă de infracțiuni. A jucat un rol important atunci, l-a jucat și acum. „Poate a existat un motiv pentru care i-am dat o astfel de notă”, și-a motivat aceasta nota pentru Argument-CS. Pentru că nici măcar ea nu e sigură dacă o fi existat vreun motiv sau nu, e în zadar să o mai chinuim și cu alte întrebări. Interesant este și că Ioan Bobeică nici măcar n-ar fi avut habar din ce comisie a făcut parte. În plus, credea că interviul avusese loc înaintea probei scrise și la final ar fi concluzionat că e cea mai mare rușine din viața sa.

Maestrul Vișniec intervine de la Paris!

Despre toate acestea, Dan Mirea a găsit  doar câteva cuvinte de spus: „Și-au bătut joc de mine. Execuția mea și penibilul situației în care trăiesc de două săptămâni m-au făcut să ajung la spital. Dacă era respectat regulamentul de punctaj nu putea ieși nota asta. Cum să te întâlnești două zile să soluționezi o lucrare?! Trăiesc o umilință!”

Vestea a ajuns repede și la Paris, la maestrul Matei Vișniec. Cel mai mare dramaturg român în viață, pe care Petru Borduz și Mihaela Popovici îl cunosc foarte bine, urmărindu-i, cel mai probabil, creațiile încă de pe vremea când înființa Cenaclul de Luni, va face un memoriu către Consiliul Județean și către Ministerul Culturii. Păpușile de cârpă n-au însă nici rațiune, nici caracter. Ele doar joacă așa cum le comandă păpușarii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/