Pantofi călduroși pentru zile friguroase! Campanie de donații pentru copiii din comuna Coșteiu

Cuib de vise 1000x100

Voluntarii Asociaţiei Academia Mămicilor din Timişoara au demarat campania „Pantofi călduroși pentru zile friguroase”, prin care sprijină copiii aflați în dificultate, ce provin din familii cu venituri reduse, familii dezorganizate sau monoparentale din mediul rural.

Vremea tot mai rece de afară i-a determinat pe membrii asociației să acorde o mână de ajutor, adunând donații care să le fie de folos celor mici, astfel încât acum, în prag de iarnă, cu toții să se bucure de pantofi călduroși.

„Weekendul trecut a fost unul plin pentru voluntarii Academia Mămicilor Timișoara: plin de bucurie, de exclamații de entuziasm, dar și de muncă și poate puțină tristețe. Au fost distribuite alte 65 de perechi de pantofi care au ajuns la copiii din mediul rural (localitățile Bencecu de Sus, Bencecu de Jos și Murani). Fiecare copil a primit, împreună cu pantofii, și un set de 3 perechi de șosete. Din nou, majoritatea nu aveau șosete. Unul dintre copilași a vrut să rămână cu pantofii în picioare, dar mama i-a spus ca aceștia vor fi pantofii pentru școală. Una dintre fetițe a reacționat cu mare bucurie: «ce frumoși sunt și ce călduroși!»”, povestesc voluntarii.

Campania continuă pentru încă 30 de copii din comuna Coșteiu, satele Țipari, Păru, Hezeriș, Coșteiu, copii aflați în baza de date a Asociației Educația la Sat (parteneri Academia Mămicilor Timișoara).

STPT job 1000x200

Costul unei perechi de pantofi de calitate medie este de 90 de lei, iar al unui set de șosete de 10 lei. Banii pot fi depuși în contul deschis pe numele Asociația Academia Mămicilor din Timișoara – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială, RO18BRDE360SV38907053600, CIF: 33102961.

Fiecare donație este importantă pentru a le oferi copiilor o bucurie în prag de iarnă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/