Panouri solare pe clădiri care găzduiesc școli. Deocamdată, primăria nu vrea și la blocurile din Timișoara

panouri solare

Înainte să ia decizia de a demara proiecte pentru montarea panourilor solare pe blocurile din oraș, Primăria Timișoara vrea să afle cât de sustenabilă este o astfel de investiție. Momentan, în plan este montarea unor panouri solare doar la instituțiile de învățământ. 

Viceprimarul Ruben Lațcău explică motivele pentru care deocamdată primăria nu poate susține montarea de panouri solare pe blocurile din Timișoara.

„Vor exista fonduri destinate pentru energia solară și avem în plan să investim în produsele de energie solară. În momentul acesta nu ne referim neapărat la blocuri pentru că blocurile sunt proprietatea asociațiilor, spațiu comun, e nevoie de acordul tuturor locatarilor dintr-un bloc, inevitabil apar neînțelegeri între locuitorii dintr-un bloc, dar noi ne dorim să accesăm aceste finanțe și avem câteva planuri în lucru. Sunt câteva proiecte pe care le avem în lucru cum este cel de la Henri Coandă, vom avea panouri solare sau pompe de căldură, mai multe astfel de mijloace de energie regenerabilă, dar în momentul de față nu este un plan pentru a le instala doar pe blocuri. Plus că suprafața blocurilor este destul de redusă ca acoperiș, costurile sunt foarte ridicate, în unele situații ar fi nevoie și de consolidări. În momentul ăsta nu este clar dacă este sustenabil financiar să montăm pe acoperișuri astfel de panouri la scară largă, dar studiem o astfel de posibilitate și vrem să folosim un teren pe care primăria îl are la dispoziție.”, a declarat Ruben Lațcău.

În ce privește clădirile care găzduiesc instituții de învățământ, în lucru este proiectarea reabilitării celor cinci imobile ale Colegiului Tehnic Henri Coandă.

henri coanda

Proiectul este unul de eficientizare energetică. Se va monta un termosistem pentru izolarea fațadei, tâmplăria veche va fi înlocuită cu termopan, se vor monta panouri solare, instalațiile termice și electrice vor fi schimbate, la fel și rețeaua de distribuție a apei.

„De aceste schimbări vor beneficia aproximativ 700 de elevi și 69 de angajați ai instituției. Lucrările vizează clădirea colegiului, inclusiv laboratoarele, internatul, atelierul, cantina și sala de sport. Reducem consumul de energie electrică și termică a clădirilor și ne așteptăm la o reducere de aproximativ 52% (312,4 tone) din echivalentul de emisii de CO2 pe an. (…) Sunt conștient că sunt multe clădiri care au avut probleme din cauza instalațiilor extrem de vechi precum și din cauza lipsei izolației termice, ele fiind mai vulnerabile în timpul acestei crize energetice pe care o traversăm cu toții. Pe aceste clădiri vrem să le reabilităm cât mai repede.”, a spus Ruben Lațcău.

Valoarea contractului este 280.000 lei, cu TVA inclus. Proiectarea a început la mijlocul lunii februarie și durează 6 luni. Ulterior, proiectantul va asigura asistență tehnică pentru 2 ani. Imediat ce va avea proiectul tehnic, primăria va scoate la licitație execuția.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/