„Pandemia a dat peste cap şi situaţia din instanţe”. Marian Cucşa va depune un proiect de lege în sprijinul instanţelor de judecată!

Deputatul Marian Cucşa, cel care a optat recent pentru Partidul Republican, a decis să depună un proiect de lege în sprijinul instanţelor de judecată. Mai exact, Cucşa doreşte ca toate procesele civile să se poată desfăşura online, lucru valabil nu doar în perioada pandemiei.

Parlamentarul susţine că în momentul de faţă nu există o bază legală care să permită instanţelor să organizeze şedinţe prin videoconferinţă, care ar putea fi, potrivit specialiştilor, soluţia cea mai bună.

„Pandemia a dat peste cap şi situaţia din instanţe. În perioada stării de urgenţă, instantele au dezbătut doar cauzele care nu suportau amânare. Iar şedinţele de judecată s-au desfăşurat prin videoconferinţă. După expirarea restricţiilor însă nu a mai existat bază legală pentru ca procesele online să continue. Aşa se face că timpii de soluţionare a dosarelor au crescut enorm, iar situaţia nu se va schimba prea curând.”, îşi argumentează Cucşa iniţiativa.

Acesta continuă şi spune că judecătorii sunt supraîncărcaţi, iar normele de distanţare nu pot fi respectate, dacă vor să rezolve cât mai multe dosare. Există astfel riscul ca perioada proceselor să se dubleze sau chiar să se tripleze. Iar cei mai afectaţi vor fi cetăţenii care au astfel de probleme. Ar putea aştepta ani buni o decizie finală.

În aceste condiţii, Cucşa îşi doreşte ca şi colegii din Parlament să înţeleagă gravitatea situaţiei şi, astfel, intiţiativa să fie dezbătută şi adoptată cât mai repede.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/