În următorii ani, condițiile pentru copiii abandonați, respectiv pentru persoanele cu dizabilități, ar trebui să se îmbunătățească în județul Timiș. La Lugoj și Găvojdia vor apărea case de tip familial noi, iar la Periam se vor construi locuințe protejate. În toate cele trei localități vor fi amenajate sau vor apărea Centre de zi noi. Miza este mutarea copiilor din centrele de plasament, respectiv a celor cu dizabilități, din centrele de recuperare, pentru a-i integra mai ușor în societate.
În acest sens, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Timiș împreună cu Consiliul Județean Timiș au semnat un contract cu Agenția de Dezvoltare Regională Vest pentru finanțarea celor trei proiecte. La Lugoj, este vorba de construirea a două case de tip familial și reamenajare și extindere Centru de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități. Tot două case de tip familial vor apărea și la Găvojdia, unde se vizează și înființarea Centrului de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă. Cât despre Periam, acolo vor fi construite trei locuințe protejate și se vizează reabilitarea, extinderea și dotarea Centrului de zi.
Centrele noi vor fi utilizate pentru relocarea persoanelor de la alte centre care vor fi închise
La cele două case familiale din Lugoj vor fi mutați copiii de la Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, care urmează să fie închis. Centrul de zi va fi reamenajat, extins și dotat corespunzător, cu săli de art-terapie, meloterapie, ludoterapie, logoterapie, kineto-terapie și hidroterapie, cabinete de asistență socială și psihologie. Similar, la Găvodjia se urmărește tot mutarea copiilor de la Centrul de plasament, care urmează să fie închis. Proiectele de la Periam vizează relocarea celor 30 de rezidenţi ai Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Găvojdia.
Directorul DGASPC Timiș, Emilia Milutinovici (foto), a subliniat că este vorba de adaptarea sistemului la nevoile grupurilor vulnerabile. „Practic, este un moment extrem de important, de restructurare și reconfigurare a centrelor, fie că vorbim de copii, fie de adulți. E nevoie de dezinstituționalizarea beneficiarilor, mă refer în primul rând la copii”, a precizat Milutinovici. Proiectele sunt integrate în strategia națională. „Prin implementarea acestor proiecte intrăm în strategia națională”, a precizat președintele CJT, Călin Dobra.
Mai mult de jumătate din bani vin de la Guvern
Proiectele referitoare la Lugoj și Găvojdia, cu casele familiale și centrele de zi, au fiecare o durată de implementare de 28 de luni. Pentru locuințele protejate și centrul de zi de la Periam, durata este de 30 de luni. În total, cele trei proiecte depășesc 20 de milioane de lei, dintre care peste 12 provin din finanțarea nerambursabilă. „Noi finanțăm doar serviciile de zi. Vom continua cu finanțarea pentru copii, este o luptă de a fi transferați copiii în locuințele protejate sau în casele de tip familial”, a declarat directorul ADR Vest, Sorin Maxim.
Cele trei proiecte sunt finanțate prin prin Regio-POR 2014-2020, prin intermediul Axei prioritare 8.
Sursă foto: renasterea.ro