Pana – eufemismul colocvialiștilor

Potrivit Micului dicționar academic, ediția a II-a, 2010, eufemismul reprezintă un cuvânt sau o expresie care „înlocuiește un cuvânt sau o expresie jignitoare, neplăcută, obscenă, pentru a atenua efectul neplăcut, dar respectând sensul”. Ce/în pana mea(?)! se încadrează lejer aici, pana fiind învelișul diafan și inocent pentru realitatea din spatele obscenului cuvânt începând cu aceeași consoană. Cuvântul evitat original apare în dicționare, expresia – și ea. Purtând însemnul trivial, Ce ~la mea? se folosește pentru a exprima „un sentiment de frustrare, de neputință sau de revoltă față de o problemă dificilă în care vorbitorul refuză să se implice” (același dicționar). Trivialul acesta e și el interesant, mai ales dacă ținem cont de contextul cultural și ideologic al momentului, de reinterpretare ori de rearanjarea seriilor sinonimice. Termenul-cheie – postmodernismul – are curajul autenticității, o legitimă oroare de snobism, de esoterism afectat, de prețiozitate și nu se ferește de elemente regăsibile în stilul trivial al unor reviste de divertisment. Adjectivul este asemănător din punct de vedere semantic cu: neruşinat, indecent, obscen, necuviincios, ordinar, vulgar (vezi Gh. Bulgăr, Dicţionar de sinonime, ediţia a VI-a, Bucureşti, Editura Palmyra, 1995), dar este inclus și în lanţ sinonimic cu: obişnuit, comun, plat (vezi www.dexonline.ro, sursa NODEX). Dacă ne gândim la engl. trivial „of little substance or significance”; „trivial conversation”; „commonplace prose” (http://www.websters-online-dictionary.org), lucrurile capătă și mai mult(e) sens(uri). Sintagma conversaţie trivială, situaţie în care trivial este actualizat cu sensul de „banal, comun”, ne-ar putea pune la adăpost și ne-ar permite să folosim expresia originală, dar autocenzura și bunul-simț cultural (doar suntem un popor care se ferește de cacofonii!) ne-a pus pe direcția creativității. Conștient sau nu, am semnat pentru corectitudinea politică, un fenomen atât de discutat azi.

În orice caz, cinstitul și evlaviosul cuvânt pană din sintagma menită să acopere urâțenia expresivă nu e notat în dicționare (este însă inclus aici: Despre unele eufemisme ratate ale limbii române de azi, www.academia.edu); asigură totuşi deliciul multor tipuri de discurs și judecăți, fiind uneori startul unui joc de cuvinte, prilej de ironie ori de tenis discursiv: „luându-mă și pe mine prin surprindere, îl sărut din nou, pentru că ce pana mea, chiar ce pana mea” (Will Grayson, Will Grayson, roman de John Green și David Levithan, apărut la Editura Trei); „Și eu mai ziceam câteodată «varză», «nasol», «nașpa», «ce pana mea?», «ce Dumnezeu?», «dus cu pluta», «tâmpenii!».” (Lupta mea. Insula copilăriei, roman de Karl Ove Knausgård, apărut la Editura Litera); „Ce pana mea… ANAF-ul s-a sesizat repede la Panama Papers leaks, adică la scurgerile de informații din mass-media internațională de duminică-seara” (http://www.radiomures.ro/); „În contextul «Polemicii amicale» din BURSA, unde am repetat că, pe strategia actuală a pieţei, nu văd nicio speranţă de ieşire din marasm, ideea manipulatorie a lui Eugen Voicu revine să mă contrazică, «prin pana jurnaliştilor unui ziar financiar» (cred că aici îşi are originea exclamaţia «Ce pana mea?!»).” (https://www.bursa.ro); „Fotbalistul «Ce pana mea» loveşte din nou. Petrolistul Filip, reacţie genială după meciul cu ASA Tg. Mureş” (https://adevarul.ro); „Ce pana mea seamănă a alint de boschetar care se pregătește să dea asaltul asupra unei doamne … la fel de elegante in exprimare ca si el.” (https://www.bzi.ro); „E imposibil să nu fi auzit în jur vreun «ce pana mea» folosit ca un eufemism de prost gust” (https://mihaivasilescublog.ro).

Închei într-o altă notă, cu o altă pană: „De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?/ De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?/ De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,/ Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? (Scrisoarea II, de Mihai Eminescu) și cu gândul la un fabulos joc intertextual: „De ce pana mea rămâne în cerneală mă întrebi” este titlul unui articol aparținându-i lui Mircea Cărtărescu (https://evz.ro), publicat și în Peisaj după isterie, volum apărut la Editura Humanitas.

În concluzie, e bine să ştim că până la pana actuală a existat o pană… eminesciană.

• Tweet
• Pin It