Etapa a opta a ligii secunde de fotbal programează sâmbătă, pe stadionul Mircea Chivu, partida dintre Metalul Reșița și CS Mioveni, echipă clasată pe locul zece, cu opt puncte.
După înfrângerea suferită în etapa precedentă, la Râmnicu Vâlcea, antrenorul reșițenilor Marian Pană este încrezător în privința partidei de sâmbătă, deși infirmeria Reșiței este plină de accidentați. Pană a antrenat echipa din Mioveni, astfel că o bună parte din jucătorii argeșenilor îi este cunoscută. „Ne așteaptă un meci greu cu CS Mioveni, echipă pe care am antrenat-o de două ori, și în Liga I și în Liga a II-a. Am fost la un pas de promovare cu ei în 2010, cu jucători pe care îi cunosc și încă mai joacă acolo, pe care îi respect. La Mioveni e un primar care susține fantastic echipa şi chiar dacă este mai vulcanic sau mai critic, este unul dintre oamenii pe care eu i-am perceput ca mare iubitor de fotbal și este mereu aproape de echipă. Au o echipă bună, au în componență jucători buni, care au jucat și în Liga I. Noi trebuie să ne facem jocul, să facem presing, să punem presiune pe adversar, să nu pierdem mingile și nicidecum să dăm mingile pe sus bubuite, că astfel de faze nu îmi plac sub nicio formă. Eu zic că o să ne impunem și o să câștigăm cele trei puncte”, a declarat Pană.
Tehnicianul Reşiţei trebuie să dea dovadă de inspiraţie în alcătuirea primului unsprezece, deoarece mai mulţi jucători sunt indisponibili. „Din păcate, avem accidentări, dar sunt bucuros că revine Plecanciuc. Tomozei acuză de mult o problemă la genunchi și se pare că nu va juca, nu știu, mai vedem. Făgărașanu și-a executat etapele de suspendare și sper să-i execute și pe adversari… O să încerc, i-am spus și lui că îl voi introduce să îl văd la treabă. Cu probleme medicale sunt mai mulţi jucători, dar nu vreau să-i nominalizez”.
Meciul cu CS Mioveni va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 11:00.
La Timișoara, încasarea taxelor și impozitelor locale se reia din 19 ianuarie, după ce Direcția Fiscală a primăriei va actualiza sistemul informatic. Din acest an, timișorenii plătesc impozite semnificativ...
Roxana Bălan |
09 January 2026
Colegiul Medicilor nu s-a autosesizat încă în cazul pacientului găsit mort la Cardiologie
Raluca Pantea |
09 January 2026
De ce nu e sancționat polițistul local acuzat de agresiune. Explicația oficială
Cosmin Odorescu |
09 January 2026
DC49, Padina Matei – Gârnic, Moldovița, închis din cauza căderilor masive de arbori [Video].
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

