Metalul Reşiţa întâlneşte astăzi, de la ora 17, pe teren propriu, cea mai slabă echipă a play-offului, FC Olt Slatina.
Dreptul Craiovei de a juca în prima ligă rămâne sub semnul întrebării şi cazul se va rezolva mai mult ca sigur la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, astfel că deciziile comisiilor din cadrul FRF contează mai puţin sau chiar deloc, lucru demonstrat şi în sezoanele trecute. În aceste condiţii, CSM Râmnicu Vâlcea şi Metalul Reşiţa se bat pentru al doilea loc care asigură promovarea în Liga I, primul fiind acontat deja de ASA Târgu Mureş.
Maximă seriozitate
Astăzi şi mâine, se joacă două meciuri foarte importante, iar miercuri ar putea avea loc o adevărată finală. Metalul primeşte de la ora 17, în Valea Domanului, vizita lui FC Olt, echipă care nu a obţinut vreun punct în play-off. În schimb, mâine, de la ora 18, CSM Râmnicu Vâlcea joacă pe terenul liderului, ASA, şi nu va avea o misiune deloc uşoară. Diferenţa de două puncte dintre vâlceni şi reşiţeni ar putea fi anulată la finele acestei runde, dacă nu cumva Metalul chiar va trece în faţa lui CSM. Miercuri, la Vâlcea, s-ar juca o adevărată finală pentru promovare între CSM şi Metalul.
Marian Pană şi oficialii din Valea Domanului şi-au făcut şi ei aceste calcule şi tocmai de aceea au pregătit totul în cel mai mic detaliu. „Am încercat în toate aceste zile să le spun băieților să nu se relaxeze, vom avea un meci greu, dar sunt convins că îl vom câștiga. Este cel mai important meci, pentru că fără o victorie astăzi nu ne mai putem gândi la altceva în viitor. Toată atenția noastră trebuie să se focalizeze pe acest joc. Am așteptări bune de la băieți, am încredere că vom câștiga cele trei puncte”, a declarat Marian Pană.
Şanse sunt!
Antrenorul Metalului tratează foarte serios echipa din Slatina şi nu se gândeşte să menajeze jucători în perspectiva meciului de la Vâlcea. „Voi băga în teren echipa care din punctul meu de vedere la momentul ăsta este în cea mai bună formă, nu ne permitem să facem modificări sau experimente pentru că nu avem voie să facem greșeli de genul ăsta. Eu tratez fiecare meci cu seriozitate maximă și cu jucători care pot da totul pe teren”, a explicat Pană.
Acesta a dezvăluit şi calculele pe care şi le-a făcut cu patru etape înainte de finele sezonului în Liga a II-a: „Şanse sunt. Trebuie să câștigăm cu FC Olt și apoi mai putem face calcule, dar din punctul meu de vedere șanse sunt. Eu zic că dacă ieșim cu două victorii, azi și miercuri cu Vâlcea, în meciul cu Craiova putem juca pentru promovare. Nu mai avem voie să facem pași greșiți, e clar, dar cu patru etape înainte de final încă mai avem șanse și asta este cel mai important pentru mine și încerc să le spun și băieților că este o șansă mare pentru toată lumea. Am încredere în ei și mi-au arătat că pot juca, numai să eliminăm momentele de teamă care le arătăm în joc. Când am avut o evoluție mai timidă, adversarul ne-a taxat și a trebuit să alergăm după egalare sau victorie”.
Moș Crăciun a adus cele mai frumoase cadouri în noua maternitate din Timișoara. Trei femei au devenit mămici în prima zi de sărbătoare. Medicii de la maternitatea Spitalului Județean...
Timișoara. Peste 180 de pacienți la urgențe, în prima zi de Crăciun
Un Crăciun de poveste pe Semenic! Munții va așteaptă la distracție!
Pianistul Mariano Castro aduce „Armoniile Tihnei” la Jimbolia. Concert pentru suflet și pace
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281