Pagini de istorie! Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu”, la 185 de ani de la înființare

Prima filă din istoria Liceului Teoretic „Coriolan Brediceanu” a fost scrisă în urmă cu 185 de ani, la 9 octombrie 1837, când, în acordurile muzicii şi în uralele asistenţei, preşedintele Comitetului şcolar al vremii, înmâna directorului Lachner Augustin cheile gimnaziului ce îşi deschidea porţile întâia oară.

Cursurile au început la 11/24 octombrie 1837, cu patru clase de învățăcei, cu mult entuziasm din partea acestora, cu dăruire şi devotament din partea corpului profesoral.

În semn de respect pentru înaintaşii care au pus bazele acestei prestigioase instituţii de învăţământ ce şi-a continuat netulburată misiunea de-a lungul celor 185 de ani, sala profesorală a liceului a găzduit marți, 11 octombrie 2022, un moment festiv.

Cu acest prilej solemn, la care au participat membrii actuali ai colectivului didactic, a fost lansat volumul aniversar Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” – 185 de ani – Arc peste timp, în care, alături de file de monografie, aspecte şi instantanee din efervescenta viaţă academică și culturală a instituţiei, apar portrete ale unor dascăli devotaţi  şi emblematici, ale căror nume au intrat în memoria colectivă a comunităţii lugojene. Realizările prezentului, preocupările de perpetuă dezvoltare şi excelenţă insituţională se reflectă într-o radiografiere atentă a prezentului, cu baza materială, resursele umane, oportunităţile, proiectele şi rezultatele memorabile. Rememorările şi mărturisirile unor elevi de odinioară, personalităţi de succes în prezent, emoţionează nu numai prin sentimentele de recunoştinţă faţă de şcoala în care s-au format, ci şi prin firescul lor.

Cuvântul de deschidere a aparţinut prof. dr. Aurelian Sima, directorul liceului, care a subliniat importanţa acestui moment în viaţa şcolii: „După cum știți, fiecare om e liber să aleagă cum își sărbătorește ziua. Eu am ales să sărbătorim în familie. Am ales această formulă pentru că noi suntem acasă la Brediceanu, în familia mare a liceului. Vă spun doar atât, că trebuie să fim mândri și bucuroși că avem posibilitatea de a lucra în această minunată școală. Nu mulți au această ocazie! Doresc să ne revedem sănătoși și peste 15 ani, când vom aniversa 200 de ani de la înființarea liceului!”. Prof. dr. Aurelian Sima a mulțumit și fostei directoare a liceului, prof. Noemi Neamțu, care, împreună cu echipa domniei sale, în urmă cu zece ani, a realizat volumul dedicat aniversării a 175 de ani de la înființarea instituției de învățământ lugojene.

Au urmat prof. Sebastian Gheorghiţă, director adjunct, prof. dr. Mihaela Bînă, în calitate de coordonatori ai volumului aniversar, şi lector univ. dr. Ioan Sebastian Jucu, referent ştiinţific al volumului. Prof. Florin Bombescu a punctat la final câteva momente importante din istoria liceului, de la înființare până în perioada postbelică.

Festivitatea a fost deschisă în acordurile imnului academic „Gaudeamus Igitur!” și s-a încheiat cu urarea „Vivat, Crescat, Floreat!”, adresată tuturor celor care fac parte din marea familie a Liceului Teoretic „Coriolan Brediceanu” Lugoj, foşti şi actuali elevi, foşti şi actuali profesori.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/