Pădurile seculare din Domogled, într-o petiţie adresată autorităţilor!

casinoherculane by sungarden

Turismul aducător de beneficii comunităților tradiționale locale va fi serios afectat de exploatările forestiere pentru zona aflată în inima Parcului Național Domogled – Valea Cernei, între două păduri extinse, care au fost incluse deja în patrimoniul UNESCO (Coronini – Bedina şi Iauna – Craiovei). Iubitorii de mediu au inițiat o nouă petiție de salvare a pădurilor din zonă.

Petiția online, care a ajuns la aproape 700 de semnături, se adresează Gărzii Forestiere Timișoara, Ministerului Apelor şi Pădurilor și Administraţiei Parcului Naţional Domogled Valea Cernei. Prin această campanie inițiată de Alexandra Sandu se solicită respingerea cererii de emitere a avizului prevăzut de art. 11 din Ordinul Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 2525/2016, necesar pentru exploatarea forestieră a parcelelor UA 113, UA 112B (UP III Băile Herculane), având în vedere impactul devastator şi ireversibil pe care aceste lucrări silvo-tehnice îl vor avea atât asupra peisajului natural, cât și asupra comunității locale.

„Aceste păduri nu au fost exploatate comercial niciodată până acum, locuitorii din aceste cătune trăind de sute de ani în armonie cu natura și fără a o afecta. De altfel, toţi locuitorii din cătunul Prisăcina au semnat un protest faţă de aceste exploatări, exprimându-şi astfel indignarea şi nemulţumirea faţă de aceste intervenţii silvice. Cele două unităţi amenajistice, UA 113 şi UA 112B ȋn suprafaţă totală de aproximativ 110 hectare pădure de fag fac parte dintr-un poligon Pin-Matra identificat în 2005 prin studiul de fundamentare «Inventarierea și strategia gestionării durabile și protejării pădurilor virgine din România – proiectul Pin-Matra/2001/018», elaborat de Societatea Regală Olandeză de Conservare a Naturii în cooperare cu Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice. Acest fapt este confirmat de către Garda Forestieră Timişoara”, se arată în petiție.

În toamna anului 2017, Ocolul Silvic Băile Herculane a marcat, în vederea tăierii, un număr de 838 fagi, cu un volum total de 2392 mc lemn.

„Potrivit art. 11 din Ordinul Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 2525/2016 privind constituirea Catalogului național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România, lucrările silvo – tehnice în poligoanele Pin-Matra (cazul de faţă) se vor executa numai în baza avizului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură (Garda Forestieră Timişoara) şi care se emite doar în situaţia în care respectivul fond forestier nu îndeplineşte condiţiile calificării drept pădure cvasivirgină reglementate de Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 3397/2012”, se menționează în actul transmis Gărzii Forestiere Timișoara.

Alexandra Sandu precizează pe site-ul Campania Mea că în prezent se fac eforturi în vederea identificării fondurilor, precum şi a specialiştilor acreditaţi pentru a întocmi studiile necesare includerii pădurilor din jurul cătunului Prisăcina în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România, ceea ce ar duce la cuprinderea lor în zona de nonintervenţie a Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„Acest proces este unul de durată însă, iar până la finalizarea sa, dacă se vor demara exploatări silvice, efectul va fi unul ireversibil, nemaifiind posibilă includerea lor în acest catalog”, spune Alexandra Sandu.

Cătunele de pe Valea Cernei reprezintă ultimele comunități locale tradiționale având un caracter unic pentru Parcul Național Domogled Valea Cernei și regiunea Banat, iar tăierea pădurii este un act deliberat de vulnerabilizare şi compromitere a acestora. Mai mult, în acest peisaj de basm are loc anual maratonul de alergare montană Hercules, ajuns în 2017 la a VII-a ediţie, cu un număr record de 420 de participanţi, eveniment ce contribuie la promovarea corectă a zonei, fără însă a-i altera naturaleţea.

Conceptul „Protejați natura – Schimbarea în bine începe cu tine”, promovat de Şcoala de Aventură Alpină şi Alpinism Nahannycamp în zona cătunelor de pe Valea Cernei, adresat elevilor (Școala generala Elena Văcărescu și Liceul International de Informatica București) şi desfăşurat cu responsabilitate încă din anul 2010 (cu participarea a peste 400 de copii), își va găsi finalitatea ca urmare a exploatărilor forestiere preconizate.

Sursă foto: mapio.net

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/