Pădurile private, în mâna afaceriștilor dezinteresați!

În cadrul Comisiei de Dialog Social organizate ieri, au fost puse în discuție mai multe teme controversate cu privire la exploatarea materialului lemnos din pădurile cărășene. Pădurile private, lipsite de o administrare corespunzătoare, reprezintă principalul alimentator al exploatărilor ilegale de arbori.

Având în vedere faptul că suprafața totală a pădurilor de care județul se bucură este de aproximativ 450 de hectare, Caraș-Severin este reprezentat, mai mult de jumătate, de păduri. Din aceste păduri, în patrimoniul Direcției Silvice se încadrează aproape 350 de mii de hectare. Restul însă se află în proprietatea diferitelor persoane juridice și fizice.

Fenomenul este cu atât mai grav cu cât, în lipsa unei administrări corespunzătoare, pădurile private din județ sunt ținta directă a tăietorilor de lemne. Aceste hectare de pădure, nefiind supravegheate, se vor transforma în acest ritm în pășuni.

Chiar dacă sunt demarate controale periodice, exploatările ilegale din pădurile private par să nu aibă opreliști. În cursul anului 2013, numărul controalelor de fond în pădurile cărășene a crescut considerabil. Cu toate acestea, paradoxal, numărul tăierilor ilegale de arbori a cunoscut o creștere simțitoare. S-a înregistrat o ascensiune a exploatărilor ilegale cu aproape 40 de procente mai mare față de anul trecut. Implicit, poate fi constatată și o creștere valorică a pagubelor lăsate în urmă de exploatarea barbară a lemnului. Cu toate acestea, foarte puține sunt măsurile ce pot fi luate în privința suprafețelor împădurite aflate în  proprietate privată.

În ceea ce privește tăierile de arbori din pădurile cărășene private, cifra este una scandaloasă. Aproape 90 de procente din volumul total al arborilor tăiați ilegal se găsesc în pădurile private neadministrate. O soluție în acest caz ar fi creșterea gradului de implicare a proprietarilor de păduri și, automat, creșterea numărului de suprafețe private administrate corespunzător.

Rotariu Stejărel: ,,Că se face jaf în pădure eu nu vă contrazic!”

Creșterea numărului de tăieri ilegale s-a înregistrat și în ceea ce privește fondul forestier de stat. Acest fenomen se datorează, spun specialiștii, în mare parte gestionării superficiale a cantoanelor silvice.

În ceea ce privește statutul legal al defrișărilor organizate de la nivelul Direcției Silvice, părerile sunt împărțite. Acuzele, atât din partea populației, cât și din partea reprezentanților diferitelor instituții și ONG-uri, s-au îndreptat, pe bună dreptate, spre Direcția Silvică.

Reprezentanții Romsilva se apără în fața acestor acuzații, încercând să justifice cât mai logic tăierile de arbori demarate până acum. Astfel, spun reprezentanții Direcției, acele parcele de pădure care au fost defrișate în mod organizat au fost automat regenerate.

,,Totuși, tăierile făcute de Direcția Silvică sunt perfect legale. De exemplu, mult controversatele tăieri de pe Semenic au fost controlate de către Minister. Avem și un act doveditor, în urma controalelor, care atestă faptul că nu a fost nimic ilegal acolo. Acea suprafață a fost regenerată. Pe suprafețele unde regenerarea nu s-a făcut natural, așa cum este cel mai bine, am plantat molid și fag. S-a mai ridicat și problema camioanelor care coboară non-stop cu materiale lemnoase. Bineînțeles că sunt multe. De exemplu, când se exploatează legal 800.000 de metri cubi de lemn, avem nevoie de foarte multe mașini care să îl transporte”, a declarat Rotariu Stejărel, directorul tehnic al Direcției Silvice Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/