Pacienții diagnosticați cu COVID-19 se prezintă târziu la spital și în valul patru. „Cei care ajung cu forme medii și severe sunt nevaccinați”

spital covid
untitled design set 970x90 px

Cei mai mulți pacienți care ajung în unitățile de primiri urgențe sunt cei cu forme moderate și severe de COVID-19. La Spitalul Județean din Timișoara tot mai multe persoane au nevoie de terapie cu oxigen din cauza faptului că prezintă o afectare pulmonară serioasă.

Medicul Mihai Grecu atrage atenția că e mai ușor să previi o boală decât să o tratezi, iar în cazul COVID-19 acest lucru poate să facă diferența dintre viață și moarte.

„Nu am reușit să avem decât 30% din populație vaccinată, iar acest lucru își spune cuvântul acum. Virusul acesta blestemat a avut un câmp roditor în care să se dezvolte și să se împrăștie. În medicină se spune că este mai bine să previi decât să tratezi. Prevenția era vaccinul. Indiferent despre ce tratamente scumpe discutăm, ele sunt cu un efect limitat. Marea majoritatea a terapiilor, inclusiv cele cu anticorpi monoclonali, au indicație pentru formele ușoare, medii. În momentul în care pacienții au afectare pulmonară mare, când sunt pe ventilație non-invazivă sau pe intubație oro-traheală, eficiența acestor medicamente scade. Scopul era ca pacienții să nu ajungă în astfel de situații”, a spus Mihai Grecu, medic-șef al UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean din Timișoara.

publicitate ziar expresb 1000x100

Există mai multe motive din cauza cărora oamenii apelează târziu la medic. Unul dintre acestea este rușinea de a recunoaște că au COVID-19, spun medicii.

„Profilul pacientului este cel al pacientului cu formă medie spre severă. Așa ne ajung majoritatea pacienților. În primele șapte, opt zile de boală simptomatologia nu este atât de pregnantă. Sunt pacienți care rămân pe această linie și trec prin boală. Începând cu ziua a 8-a, ziua a 10-a, se aleg pacienții care fac forme medii și severe cu afectări pulmonare mari. Din păcate aceștia sunt pacienții care ne ajung în urgențe. Nu sunt cei care ajung la Spitalul de Boli Infecțioase pentru o evaluare de rutină și un tratament simptomatic. Sunt pacienți care au trecut prin această etapă sau mai rău, pacienți care au ascuns că au trecut prin boală, de parcă ar fi rușine să fi bolnav. Nu e o rușine să ai COVID. E o boală cu transmitere comunitară. Toate măsurile pe care le iei este să scazi riscul de îmbolnăvire. Nu există risc zero din acest punct de vedere. Portul măștii, păstrarea distanței, spălatul pe mâini, vaccinare scad riscul de îmbolnăvire. Dar niciuna dintre aceste metode nu îți dă garanția în proporție de 100% că nu vei face boala. Cei care ajung cu forme medii și severe sunt nevaccinați. Sunt oameni care au crezut că au o simplă răceală și au stat acasă cu paracetamol și vitamina C. Au început să aibă status mental alterat. Familia a chemat ambulanța și s-a stabilit că afectarea pulmonară este de 75, 80%. Sunt oameni care nu s-au simțit bolnavi. Există un fel de beție pe care o dă hipoxemia, în care pacientul consideră că se simte bine, nu consideră că are o problemă până când scade atât de mult nivelul de oxigen din sânge și își poate pierde brusc starea de conștiență. Din afară se vede cianoza, buzele sunt vineții, unghiile la fel. Majoritatea și-a cumpărat pulsoximetre care arată valori de 75, 80%. Dar ei se mint că nu merge pulsoximetrul”, a mai spus doctorul Grecu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/