Diabetul ocupă primele locuri pe lista comorbidităților asociate persoanelor care au decedat după ce au fost diagnosticate și cu COVID-19. Actualul context epidemiologic este un pericol și din punct de vedere psihologic, spun specialiștii din domeniul sanitar care vin în sprijinul acestor pacienți cu un ghid, plin de informații esențiale în vremuri de pandemie.
Potrivit datelor raportate în China, diabetul zaharat este prezent la 16,2% dintre pacienţii cu forme severe de COVID-19 şi la 26,9% dintre cei care au necesitat internare în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă, ventilare mecanică sau care au decedat. O frecvență de aproape 34% a acestei patologii, în rândul pacienților decedați după ce au contactat noul virus, a fost raportată și în Italia.
În urma monitorizărilor realizate în România, până în 2 aprilie, au fost înregistrate 114 decese, din care 22,8% au fost pacienţi care au avut și diabet zaharat. Medicii spun că mecanismele prin care această boală conferă un risc crescut de formă severă de COVID-19 sunt dependente, ca şi în cazul altor boli infecţioase, de prezenţa mai multor elemente, printre care și a hiperglicemiei persistente. De asemenea, prezenţa unor complicaţii cronice asociate diabetului, cum sunt bolile cardiovasculare sau boala cronică de rinichi, pot contribui la creşterea riscului.
„Împreună suntem mai puternici este crezul Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice ce conduce toate acţiunile acesteia. Întregul personal medical ce activează în domeniul diabetului zaharat și al altor boli metabolice, alături de persoanele cu aceste afecţiuni, colaborează permanent pentru ca îngrijirea să fie optimă în această perioadă de grele încercări, ceea ce ne conduce este solidaritatea, întrajutorarea și dorinţa de a face bine.”, a transmis Prof. Dr. Gabriela Roman, președintele, Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice.
Ghidul a fost realizat de Federaţia Română de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice împreună cu Asociaţia Română de Educaţie în Diabet, Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România, Asociaţia de Podiatrie, Societatea de Neuropatie Diabetică Neurodiab și Asociaţia Iniţiativa Pacientul 2.0. Acesta poate fi consultat AICI.
Familia Regală serbează Crăciunul la Săvârșin. Atmosferă de poveste la castel
Rectorul UPT: „Instabilitatea politică accentuează problemele companiilor în 2025”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281