Pachetele cu alimente au ajuns la persoanele defavorizate din Moldova Nouă. E rândul statului român să-i ajute!

Cele câteva sute de pachete cu alimente achiziționate din bugetul administrației publice locale de la Dunăre pentru persoanele defavorizate au ajuns la destinatari. Ținând cont că starea de urgență pe teritoriul României va continua, primarul Torma speră ca politicienii de la București să-și îndrepte atenția spre această categorie de populație defavorizată care acum trece printr-o perioadă financiară critică.

„Cele 600 de pachete cu alimente destinate persoanelor defavorizate au fost distribuite în proporție de 90%. Mai avem de distribuit undeva la 50 de pachete. O echipă din primărie a mers în zonele unde știm că avem persoane defavorizate și vulnerabile în aceste momente. Au mai fost câțiva voluntari care au venit la sala de sport. Încă o echipă din primărie a distribuit la scările blocurilor, acolo unde am avut vârstnici care se încadrau în hotărârea de Consiliu Local. De principiu, am încercat să evităm aglomerația respectând distanța socială și ordonanțele militare”.

Referitor la feedback-ul venit din partea celor care au beneficiat de pachetele cu alimente, edilul-șef spune că acesta a fost unul pozitiv, mai ales că în această perioadă nimeni nu le-a venit în ajutor. În condițiile în care starea de urgență pe teritoriul României s-a prelungit, Adrian Torma se gândește serios să organizeze încă o campanie de acest gen, însă ideal ar fi ca inclusiv statul român să își îndrepte atenția spre persoanele care în acest moment au nevoie de ajutor mai mult decât oricând.

„Acțiunea noastră a fost bine primită de comunitate. Noi ne bucurăm că am putut face acest gest, mai ales că sunt oameni care în aceste momente au probleme grave din punct de vedere financiar, ei nemaiputând presta muncile de zilieri sau nemaiputând avea alte tipuri de activități din care își susțineau financiar familia. Dacă situația de criză va continua și am văzut deja că avem o extindere, noi, administrația publică locală, ne gândim cumva să mai putem face o astfel de campanie, dar sper ca inclusiv statul român să înțeleagă că trebuie ajutate aceste persoane care actualmente suferă”, a mai ținut să scoată în evidență șeful administrației publice locale din Moldova Nouă.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/