Copiii din județul Timiș ar putea primi un pachet sanitar cu materiale de dezinfecție. Propunerea lui Titu Bojin a fost apreciată în ședință, dar au fost ridicate problemele inițiativei. Călin Dobra spune că trebuie găsite alte surse de finanțare decât fondurile APIA și Marin Popescu nu acceptă ca personalul didactic să se ocupe de distribuirea pachetelor.
Inițiativa lui Titu Bojin a fost dezbătută în cadrul ședinței CJ Timiș. Consilierul vrea ca toți elevii din județ să primească un pachet cu materiale sanitare, în condițiile în care livrarea alimentelor din programul „Cornul și laptele” a fost sistată. Bojin spune că are susținerea mai multor primari din județ care și-au exprimat acordul de a gestiona distribuirea. „Intervin legat de ideea acordării pachetului sanitar pentru toți copiii din județul Timiș, având în vedere că laptele, cornul, mărul și biscuiții nu se mai livrează. Am înțeles că toată lumea e de acord. Eu zic să ne gândim la soluția aceasta pentru că starea de urgență s-a prelungit și președintele ne-a spus că nu va fi o relaxare totală sub nicio formă. Ar fi extraordinar de benefic să putem să dăm trei-patru săpunuri, un dezinfectant, un spirt. S-a discutat cu mai mulți primari care sunt de acord să participe la distribuire. Timișul nu este un județ sărac care să nu își permită să ajute”, a propus Titu Bojin.
Președintele Consiliului Județean i-a semnalat lui Bojin problema principală a propunerii. Sursele de finanțare din proiectul consilierului județean sunt fonduri europene de la APIA. Legea interzice deturnarea fondurilor către alt obiectiv decât cel transmis de Comisia Europeană. Călin Dobra și-a exprimat suportul pentru proiect, dar amintește că trebuie găsite alte surse de finanțare. „Am făcut solicitare către Inspectoratul Școlar. Așteptăm răspunsul, dar vă spun un lucru. Sursele de finanțare trebuie identificate din altă parte pentru că sursele pe care le-ați prezentat sunt de la APIA, din fonduri europene și nu pot fi deturnate spre alt obiectiv decât cel destinat de Comisia Europeană. În momentul în care vom avea adresa de la Inspectoratul Școlar, vom analiza de comun acord posibilitatea rectificării bugetului și alocarea din alte surse pentru realizarea acestui demers”, a explicat Călin Dobra.
Inspectorul școlar general a intervenit și a explicat de ce personalul didactic nu este obligat să participe în distribuire. Marin Popescu salută sprijinul acordat unităților de învățământ, dar a amintit că școlile au nevoie de fonduri pentru dezinfecție și alte materiale. Popescu mai spune că toți cei 70.000 de elevi ai județului trebuie să beneficieze de pachetul sanitar propus de Bojin, dar alte autorități decât cele școlare se vor ocupa de distribuire. „Orice propunere care vine în sprijinul unităților de învățământ este binevenită. Eu cred că avem viziunea, și ca inspectorat, și ca persoană, să vă spun că nu putem să dăm la un anumit număr de copii sau la anumiți copii. Eu cred că vorbim de copii și când gândim astfel de lucruri, să le gândim pentru întreg sistemul. Trebuie să ne îndreptăm atenția spre unitățile de învățământ unde vin elevii. În etapa următoare, vor veni elevi la școală și vor trebui alocați bani pentru dezinfecție, pentru materiale de curățenie și tot ceea ce înseamnă acest context delicat. Trebuie să vedem și perspectiva distribuției. Resursa umană este pe primul loc și sănătatea oamenilor este mai importantă decât orice. Eu nu cred că ține de școală să facă acest lucru. Menirea școlii este alta. Dacă există alte instituții, structuri, autorități, în măsura în care CJ va hotărî, sigur că poate să facă. Sistemul de învățământ din Timiș are aproximativ 70.000 de elevi. Eu cred că trebuie să beneficieze toți de materialele propuse de domnul Bojin”, a declarat Marin Popescu, inspectorul școlar general.
Propunerea lui Titu Bojin rămâne în așteptare până se va găsi o sursă de finanțare și vor fi clarificate măsurile cu privire la distribuire.