Pace și armonie! Consilierii locali din Lugoj și-au urat succes în anul ce vine, cu degetele încrucișate la spate

Consiliul Local al Municipiului Lugoj și-a încheiat activitatea în acest an, după ce s-a reunit în ultima ședință ordinară a lui 2018.

Cu paharele de șampanie în față, ședința nu a putut fi decât una relaxată, deși opoziția a cerut înainte de întrunire o situație și un raport de activitate privind cheltuielile realizate la CSM Lugoj, care are datorii de peste 600.000 de lei.

Până să discute însă situația sportului lugojean, aleșii locali au intrat pe ordinea de zi, care pe convocarea inițială a avut doar trei proiecte, însă alte cinci s-au adăugat la începutul întâlnirii, prin amendament.


Primul punct al discuțiilor a vizat aprobarea Planului Urbanistic Zonal – construire casă unifamilială P+1E, în municipiul Lugoj, județul Timiș. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de viceprimarul Cristian Galescu și nu de primarul Francisc Boldea, inițiator de obicei, pentru că acesta devenea incompatibil, PUZ-ul fiind destinat nepoatei edilului șef. Lucru speculat înainte de ședință de opoziție, care a amendat viteza cu care acest PUZ este discutat și analizat, în comparație cu alte zone „mai fierbinți”.

De notat ar mai fi hotărârea de delegare, ca măsură de urgență, a serviciului de transport persoane public local de către Meridian 22, până la semnarea unui nou contract, ce urmează a fi atribuit în urma unei licitații publice. De asemenea, a fost aprobat excedentul bugetar pentru anul 2018, dar au fost stabilite și tarifele minime de închiriere pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință și terenurile pentru 2019.

Discuțiile despre sportul lugojean, prinse la secțiunea Diverse, nu au adus nimic nou, administrația locală declarând, prin vocea primarului, că sumele alocate au fost maximum din ce se putea. Președintele CSM Lugoj, Marius Maier, a cerut o finanțare de 3,24 de milioane pentru clubul pe care îl conduce, lucru ce nu se va realiza cu siguranță.

La finalul întâlnirii, consilierii au ciocnit tradiționala cupă de șampanie, cu urările de rigoare care, deși au sunat bine și protocolar, nu au concis cu gândurile fiecăruia. Pentru că zicala legată de „capra vecinului” rămâne valabilă în politica lugojeană…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/