Oxigen cu porția pentru bolnavii infectați cu COVID-19! „Ce face primarul la spitalul din Oravița este un act de mare inconștiență!”

untitled design set 970x90 px

Scandal politic în plină pandemie! Primarul și consilierii locali din Oravița se acuză reciproc că pun în pericol viețile pacienților, că încearcă să acopere afaceri murdare din care unii aleși au câștigat miliarde, dar mai ales de dezinteres și batjocură față de cetățean!

Dumitru Ursu nu i-a prelungit mandatul de manager al spitalului lui Felician Fara, cel care a condus unitatea spitalicească timp de aproape două decenii, ci l-a numit la conducere, prin propria semnătură, pe juristul Mircea Popescu, cunoscut mai degrabă ca antreprenor. A luat această decizie după ce a aflat informații îngrijorătoare din saloanele în care sunt internați pacienții infectați cu temutul virus. Consilierii locali știu însă altceva. Prin comparație cu alte spitale din Caraș-Severin, la cel din Oravița situația ar fi excelentă.

„Actul medical este de calitate superioară standardelor din județul nostru. Criza sanitară generată de pandemia cu COVID-19 nu îngăduie riscul de a experimenta noi forme de management sau noi persoane pe această funcție, deoarece mecanismul conducerii unui spital în această perioadă se poate bloca din orice ezitare generată de necunoaștere sau lipsa de experiență. Siguranța pacienților nu e un lucru cu care experimentăm, sănătatea cetățeanului e inacceptabil a fi supusă riscului”, a argument consilierul local Liviu Almășan. Alături de alți trei aleși locali, Valeriu Simu, Nicolae Tudor și Călin Guga, a inițiat un proiect de hotărâre prin care lui Felician Fara să-i fie prelungit mandatul pe perioadă nedeterminată sau până la organizarea unui concurs.

Secretarul instituției, jurista Gabriela Babun – Iacob, a explicat însă că proiectul de hotărâre nu îndeplinește cadrul legal, astfel că nu a putut fi înscris pe Ordinea de zi. Intenția celor patru consilieri s-a materializat până la urmă într-un vot de încredere acordat managerului Fara. Nimic însă care să producă efecte juridice.

Prezent la ședința Consiliului Local Oravița de marți, Felician Fara a avertizat că la mijloc e o chestiune de viață și de moarte. „Ce face primarul Ursu este un act de mare inconștiență. Să experimentăm noi forme manageriale pe timp de criză, mai ales cu un om care nu e de specialitate, mi se pare un lucru deosebit de anormal. Nu cerșesc prelungirea contractului de management, cer respectarea legii. COVID nu alege care e penelist sau pesedist, de trei luni nu avem Consiliu de Administrație, e normal?! Nu avem la cine să apelăm. De o lună jumătate primarul nu răspunde la telefon. Eu sunt medic, rămân șef de secție, nu țin de funcție, dar punem un oraș în pericol prin faptul că primarul nu vine la lucru, că nu se prezintă când e solicitat de manager, când nu răspunde nevoilor de sănătate. Am avut o colaborare foarte bună cu primarul, dar s-a produs o fractură inexplicabilă. Nu am avut o întâlnire bărbătească pentru că există lașitate”, a acuzat Fara.

publicitate ziar expresb 1000x100

Mai mult decât atât, acesta a vorbit și despre probleme financiare, despre sume de bani pe care administrația locală întârzie să le vireze spitalului, așa cum s-a angajat: „Toate spitalele acumulează arierate, sunt probleme, la noi există mari restanțe de plată ale Consiliului Local, sume la care s-a angajat. De exemplu, avem aparatură de aproape 400.000 de lei pe care o folosim de doi ani și nu am achitat-o. Avem condiții hoteliere foarte bune, poate cele mai bune din județ, dar și aici sunt datorii”.

Edilul-șef a explicat pentru expressdebanat.ro că i s-au adus la cunoștință probleme majore din spital și că a preferat să caute soluții imediate decât să dialogheze cu managerul Fara în spațiul public. „L-am sunat zilnic, chiar de mai multe ori pe zi, dar n-a binevoit să mă bage în seamă. Eu mi-am dorit o relație foarte apropiată cu spitalul, a fost unul dintre obiectivele de care am avut cea mai mare grijă. Condițiile hoteliere foarte bune de care vorbește domnul doctor mi se datorează mie în mare măsură, dar eu nu am vrut să vorbesc public despre asta pentru că, până la urmă, ăsta e rolul meu de primar, să fac lucruri pentru comunitate. Nu am considerat că trebuie să mă laud cu așa ceva, am considerat că e datoria mea să fac tot ce pot pentru sănătatea orăvițenilor. Bugetul Primăriei e foarte mic, dar acest spital a primit fonduri importante, am achitat arierate, am adus bani de la București, dar și managerul trebuie să aibă grijă cum cheltuie banii. Consiliul de Administrație nu mai e de când și-a dat demisia Liviu Almășan. De ce o fi demisionat?! Probabil că din cauza serviciilor prestate de firma sa spitalului. Votul de încredere cerut în Consiliul Local e doar o acțiune cu tentă politică, nu are nicio valoare. Liviu Almășan nu vrea să fie verificat, de asta a cerut vot de încredere, nu vrea să lase pe nimeni în spital ca să-i verifice facturile și sumele încasate. Pe Felician Fara îl apreciez ca medic, e un medic bun și sper ca lucrurile să fie tot mai sănătoase la spital”, a răspuns acuzațiilor Dumitru Ursu.

Despre problemele depistate la spital a vorbit pentru expressdebanat.ro chiar noul manager, Mircea Popescu: „Sunt multe lucruri pe care trebuie să le punem la punct. Îmi spun medicii tot felul de lucruri. Problema mare este cu tuburile de oxigen, mai ales la pacienții cu COVID. Avem tuburi de oxigen foarte mari, sunt extrem de greu de transportat, nu există reductoare, cele mari trebuie urcate la etaj, nu are cine să le aducă de la Reșița. Asta e cea mai urgentă problemă. Condiții sunt foarte bune, problema este cu tuburile de oxigen. Sunt destule probleme, dar asta cu tuburile trebuie rezolvată imediat. Bolnavii cu COVID nu au suficient oxigen!”

 

Nu ratați, mâine dimineață, pe expressdebanat.ro, încă un film de groază din spitalele cărășene!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/