Ovidiu Lipan Ţăndărică va juriza Bega Music Festival

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Bega Music Festival aduce în 1 şi 2 august în atenţia timişorenilor muzică de calitate, valori locale şi naţionale, voci care promit, cei mai mulţi dintre finalişti aflându-se în distribuţia unor importante concursuri de televiziune. La interpretare sunt 11 finalişti din Timişoara, iar la creaţie nu mai puţin de 17 piese care aparţin timişorenilor.

Va fi interesant de urmărit această competiţie ce a adus în preselecţie 59 de inetrpreţi şi 56 de piese din 30 de oraşe ale României. În faza finală vor intra 26 de concurenți la interpretare şi 23 de piese la creaţie, care vor oferi  un spectacol de zile mari.

Emoţiile concurenţilor vor fi cu atât mai mari, cu cât în juriu se vor afla personalităţi ale vieţii culturale. Nu vor lipsi Ovidiu Lipan Ţăndărică, Maria Hojda, Oana Vincu, Ilie Stepan sau Horea Crisovan. Acestora li se vor alătura reprezentanţi ai unor instituţii importante din România: Rodica Giurgiu, reprezentant zonal al al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, şi Aurel Buga, director în cadrul UCMR ADA. Proiectul este susţinut şi de către casa de discuri ,,Cat Music”.

Premiile au o valoare totală de 16.500.000 de lei, acordându-se câte cinci premii în bani la fiecare categorie. În faza finală vor fi reprezentate oraşele Craiova, Sibiu, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti, Galaţi, Alexandria, Lugoj, Slobozia, Măgurele, Cisnădie şi Timişoara.

promovare banner maxagro Muzeul TM

,,Vă puteţi înscrie în continuare pe pagina ,,Evenimente Primăria Timişoara”, în cadrul evenimentului ,,Bega Music Festival Finala”. Nu trebuie decât să vă luaţi masca, să vă supuneţi rigorilor legii, respectiv măsurarea temperaturii, menţinerea distanţei sociale) şi să veniţi în fiecare seară de concurs, începând cu ora 19)”, transmit organizatorii.

Iată modul de derulare a celor două secţiuni de concurs:

1 august, ora 19.00 Concursul de Interpretare 
18.00   Dj Zoleevee și acces public 
19.00  Concursul de interpretare 
·        Katalinic Bianca                         Timișoara 
·        Diana Ivan                                   Timișoara 
·        Dominique Simionescu               Sibiu 
 
·        Oana Giurgiuman                     Cluj Napoca 
·        Tania Ionescu                            Lugoj 
·        Daria Cojocaru                          Craiova 
·        Ina Rus                                      Oradea 
·        Roxana Suharu                         Timișoara 
·        Maria Bobotan                          Oradea 
·        Izabela Toth                              Timișoara 
·        Alexandru Ticula                      Timișoara 
·        Troacă Maria – Alexia               Măgurele 
·        Antonia Rădulescu                    Timișoara 
·        Nora Filipoiu                             Slobozia 
·        Raluca Milin                             Timișoara 
·        Debora Hant                              Sibiu 
·        Iustin Călin                                Timișoara 
·        Antonia Isdraila                         Cisnădie 
·        Simion Caragia                         Timișoara 
·        Kiss Kitti                                   Oradea 
·        Thea Marconi                           Timișoara 
·        Alexandra Sîrghi                       Galați 
·        Michelle Pater                           +Oradea 
·        Carla Boboc                               Craiova 
·        Anca Alexandra                       Alexandria 
·        Zoran Demian                          Timișoara 
 
21.15 Andreea Vlas – minirecital al castigatoarei primei ediții a festivalului 
21.30  Dragoș Moldovan,  recital 
22.30 Decernare premii 
  
 2 august, ora 19.00  Concursul de Creatie 
18.00   Dj Zoleevee și acces public 
19.00  Concursul de creatie 
Piese in concurs: 
Valurile Marii                       compozitor si interpret  Cristian Cazacu  
Maskarad                              compozitor si interpret  Peregrinii            
Pază în Furtuni                     compozitor si interpret  Peregrinii             
Cămașa                                 compozitor si interpret  Zoran 
Piază – rea                            compozitor si interpret  Duality           
5Streets Away                      compozitor si interpret  Antonia Rădulescu          
Gânduri și Vise                    compozitor si interpret  Ana Kui  
Nu mai vreau sentimente     compozitor   Andrei Theodor , interpreti  A. Theodor, Oana Velea 
Rangers                                compozitor  Szikszai Minola , interpret  RUA 
1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/