Ouă expirate, tăvi mizerabile și alimente în găleți de plastic, în prag de sărbători. Comisarii OPC au pus lacătul pe mai multe patiserii din Timiș

opc 5
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

31 de patiserii, supermarketuri și operatori economici care vând în piețele din județul Timiș au fost verificate în luna aprilie de comisarii OPC. Pentru neregulile depistate, inspectorii au dat amenzi de aproape 200.000 de lei, au oprit de la comercializare mai multe produse și au închis pentru următoarele 6 luni 3 patiserii din Timișoara și Dumbrăvița. 

Inspectorii au găsit, în spațiile verificate, ouă expirate și produse fără termene de valabilitate afișate, produse de cofetărie cu ambalaje deteriorate, tăvi și cuptoare neigienizate corespunzător sau cu ingrediente expirate.

Nereguli au fost depistate și în ce privește depozitarea produselor: cutii cu mâncare direct pe pardoseală, în spații neigienizate, în recipiente improprii (creme în găleți de plastic, refolosite) și vitrine frigorifice necurățate. Totodată, au identificat neconcordanțe între prețul de la raft și cel de la casa de marcat.

Pentru toate neregulile găsite, comisarii CJPC Timiș au dat 18 amenzi în valoare de 193.000 lei și au aplicat 11 avertismente.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Acestora li se adaugă următoarele măsuri complementare: oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiențe în valoare de peste 22.000 lei; a fost propusă închiderea temporară a unității, pe o durată de cel mult 6 luni, pentru 3 patiserii.”, a anunțat Mihai Alin Gubandru, comisarul șef adjunct al CJPC Timiș.

Controalele s-au desfășurat în perioada 1-19 aprilie, conform tematicii specifice de sezon inițiată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/