Ororile masacrelor comise de Hamas, prezentate, necenzurat, în 7 orașe ale României

masacru israel

Documentarul care face referire la masacrul din 7 octombrie 2023, din Israel, este prezentat în imagini necenzurate în orașele din vestul țării. 

„Nu am crezut că vom mai trăi așa ceva, de la Holocaust încoace! Este unul dintre momentele urâte ale istoriei, pe care, din păcate, le trăim și noi, și care n-am crezut că se mai pot întâmpla acum, în zilele noastre”, a declarat Felix Borcean, în carul vizitei oficiale de la Caransebeș a vice-ambasadorului statului Israel în România, diplomatul Rami Teplitskiy.

delegatie Israel la Caransebeș

Prin prezența corpului diplomatic, în țară, se dorește expunerea reală a faptelor comise de gruparea Hamas, cât de important este de a se cunoaște aceste lucruri, despre modul cum au fost ele înfăptuite și cât de afectat este statul Israel și întreaga omenire, după acest masacru.

delegatie Israel la Caransebeș

Mai mult decât atât, orașul Caransebeș, reprezentat de o importantă comunitate de evrei, a început demersurile de înfrățire cu un oraș din Israel, dar care din cauza situației actuale și a războiului izbucnit, momentan, a oprit orice acțiune în acest sens.

„Cu siguranță că demersul va fi reluat, pentru că noi avem o relație foarte bună cu comunitatea evreiască, prin reprezentanții acesteia, cu care am legat o relație de prietenie și care ne-a unit fantastic. Vizita dumnealor este un moment de pecete a acestei relații, din ultimii ani, și în contextul în care am noi am vizitat statul Israel și am încercat să avem o relație de înfrățire cu unul dintre orașele din Israel. Din păcate, acțiunile care s-au întâmplat, ne-au împiedicat să finalizam această legătură, dar pe viitor, în timp de pace, lucrurile se vor reașeza în matca firească.”, a conchis edilul Caransebeșului.

delegatie Israel la Caransebeș

În cursul zilei de astăzi, delegația israeliană se va afla la Timișoara, Reșița, Caransebeș și Lugoj, pentru ca mâine, 7 martie, și vineri, 8 martie, să fie prezenți la Arad, Oradea și Satu Mare.

delegatie Israel la Caransebeș

Foto: Europa Liberă

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/