Orice distracție are plusurile și minusurile ei. De ce-ar fi la Caransebeș altfel?

Centrul municipiului Caransebeș, prea animat pentru locatarii din blocurile învecinate?! Oamenii s-au plâns că, după ce că suportă gălăgia timp de aproape o săptămână de la Ruga orașului, nici măcar nu pot folosi parcările de reședință.

În momentul vizitei efectuate la manifestările dedicate sărbătorii orașului, primarul Felix Borcean a fost abordat de caransebeșenii care locuiesc în zona Parcului General Dragalina. Edilului-șef i-au fost aruncate cuvinte dure de unii dintre locatarii din zona parcării. Oamenii spun că este inadmisibil ca să fie blocată toata parcarea cu un parc de distracții…, dacă trebuie să intervină ambulanța sau pompierii, nu este posibil să poată intra în zonă.

Felix Borcean s-a ocupat de doleanța locatarilor și, chiar dacă aglomerația și zgomotul vor persista până luni, 6 mai, primarul spune că s-a ales centrul urbei ca zonă de desfășurare a rugii pentru că în Teiuș ar fi fost greu accesibil pentru comercianți în această perioadă ploioasă. „Am rezolvat problema accesului locatarilor, chiar pe trecerea de pietoni, nu și cea a zgomotului. E greu să-i mulțumești pe toți, asta este clar”, a conchis Felix Borcean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/