Organigrama „de criză” a CJ Timiș. Toți angajații rămân pe posturi

consiliul judetean timis

TIMIȘOARA. Numărul posturilor din CJ Timiș va fi redus, de la 1 ianuarie 2024, cu 10%. Însă niciun angajat nu își va pierde locul de muncă, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean.

Consiliul Județean Timiș a publicat noua organigramă a instituției. Administrația județeană doar pune în acord schema de organizare a instituției cu măsurile dispuse prin Legea 296/2023 privind măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

Documentul este în procedură de transparență decizională.

„Se va reduce numărul de posturi din cadrul cabinetului președintelui, dar și numărul maxim de posturi corespunzător fiecărei unități administrativ-teritoriale cu 10%. Totodată, se desființează funcțiile publice de conducere de şef birou, precum și structurile organizatorice care funcționează ca birouri. Măsurile implică, de asemenea, modificarea normativului minim de personal din cadrul structurilor de tip serviciu și direcție, precum și diminuarea numărului total al funcţiilor publice de conducere din cadrul autorităţii sau instituţiei publice – cu excepţia funcţiilor publice de secretar general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale – de la maximum 12% la maximum 8% din numărul total al posturilor aprobate la nivel de ordonator principal de credite.”, arată reprezentanții CJT.

După reorganizare, numărul total de posturi în CJT va fi de 249, dintre care trei funcţii de demnitate publică, 213 publice și 33 contractuale.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici sau direct la sediul Palatului Administrativ de pe bulevardul Revoluției din 1989 nr. 17. Timișenii pot veni cu propuneri sau sugestii până în 08 decembrie, la adresa de email: cornelia.paraipan@cjtimis.ro, prin poștă, pe adresa Consiliul Județean Timiș, cât și la sediul instituției, la Registratură. Materialele transmise trebuie să aibă mențiunea „Propuneri privind Proiectul de hotărâre privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale Județului Timiș”. Propunerile vor fi publicate aici. Nu este exclusă organizarea unei dezbateri publice pe temă, dacă aceasta va fi solicitată.

La 31 martie 2021, consilierii județeni aprobau prima nouă organigramă din mandat, cu reducerea a 20 de posturi. Mai târziu, la începutul lui 2022, Executivul CJT și-a dat seama că are totuși nevoie de 14 din cele 20 de posturi desființate, așa că a modificat, din nou, organigrama. În urmă cu aproximativ un an venea încă o schimbare, pentru „redimensionarea corectă și concretă a atribuțiilor fiecărei entități funcționale”.

CITEȘTE ȘI: Administrația Nica, a treia organigramă. Șeful CJT: Bolojan e un model pentru noi toți, dar nu în cazul organigramei

Iar în vara acestui an, consilierii județeni au aprobat o organigramă din care dispărea postul de administrator public al județului.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/