Spitalul Municipal din Timișoara și Spitalul CF au fost reintroduse în lupta COVID-19, iar Maternitatea Bega va rămâne unitatea în care vor fi internate doar paciente sau nou-născuți infectați cu noul virus.
Conform Ordinului 555 din 3 aprilie, cele două unități sanitare au fost scoase din ecuație de Ministerul Sănătății, ceea ce înseamnă că sprijinul în lupta COVID-19 a fost redus substanțial. În urma mai multor sesizări s-a revenit asupra deciziei inițiale.
Așadar, pacienții diagnosticați cu coronavirus vor fi în continuare transferați la Spitalul de Boli Infecțioase. Dacă numărul de paturi se va ocupa, bolnavii vor fi trimiși la Spitalul CF și la Spitalul Municipal din Lugoj, iar dacă vai fi depășită și capacitatea acestora, intra pe linie Spitalul Municipal. La Spitalul Județean sunt internate în permanență doar cazurile grave, chiar dacă pacienții prezentă suspiciune de coronavirus sau sunt confirmați pozitiv. Asta pentru că deține anumite specialități precum Neurochirurgie, Politraumatologie sau Mari Arși care deservesc cinci județe.
„Aș vrea să cred că a fost o eroare… Una regretabilă, care era cât pe ce să ne lase fără două unități sanitare importante din Timișoara, în lupta cu virusul care se răspândește cu repeziciune. Nu am putut să tac. Nu am putut să trec cu vederea așa ceva. Monitorul Oficial ne arată că reintrăm în normal: Spitalul Municipal din Timișoara și Spitalul CF sunt, din nou, unități sanitare suport, pregătite să își ofere sprijinul. Ordinul de ministru, asumat de un simplu secretar de stat, a fost modificat. Mă bucur că ministrul Sănătății a înțeles că nu poate lăsa zona de Vest descoperită, că nu poți să scoți din circuit două spitale de bază. Sper să nu fie nevoie de aceste unități sanitare, dar trebuie să știm că sunt acolo. Că avem cadre medicale pregătite să intervină”, a transmis și Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.