Pavel Aghescu a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat problemele financiare cu care se confruntă fotbaliștii pe care îi reprezintă.
În ciuda investițiilor de milioane pe care le-a făcut la Clubul Gloria, președintele acestuia aduce în atenția publică faptul că asociația are o serie de minusuri, generate de datoriile pe care alții le dețin față de club. Pentru că problema durează de prea mult timp, Pavel Aghescu a decis să ia măsuri.
„Plecând de la problema financiară a Clubului, vreau să vă reamintesc că, la un moment dat, am discutat problema surselor de finanțare ale clubului, și chiriile pentru spațiile care se posedă de către alții în cadrul bazei, respectiv acea clădire VIP și garajele. Dat fiind faptul ca avem 3 garaje pentru care nu am primit niciun ban, niciodată, vinerea trecută, am dispus juristului asociației sportive a Clubului Sportiv să inițieze trei ordine de evacuare prin justiție, a unor garaje care nu au fost plătite niciodată. Vă amintiți de numele Firițianu, fost profesor de sport, care a fost și la Gloria Reșița antrenor pentru scurt timp, un alt cetățean Doru Petre și, mai vechea noastră cunoștință, domnul comandant adjunct al Poliției Reșița, Oncică. Acesta, deși e în cadrul membrilor fondatori ai Gloriei Reșița și a promis acum 2-3 ani, având deja emis contractul de închiriere, că va începe să plătească chiria pentru garaj, nu a făcut-o. Orice ban contează pentru copii, el nu a binevoit să vină să plătească niciun fel de chirie de mulți ani de când folosește acest garaj”, a declarat Pavel Aghescu în cadrul unei conferințe de presă.
CITEȘTE ȘI: Cartonaş roşu de la Aghescu!
Acesta spune că, în condițiile actuale, moralitatea datornicilor este pusă sub semnul întrebării, mai ales atunci când vine vorba despre comandantul de poliție. „Am mai discutat problema acelei facturi de la Timea, de 14 milioane de lei, când de fapt și-a organizat ziua fiului, încercând să deconteze banii la Clubul Sportiv Gloria Reșița. Factura a fost încheiată, întocmită în contul Gloriei Reșița”, a adăugat președintele de la Gloria.
Investiții la Club
Până să recupereze banii de la datornici, la Gloria s-au făcut o serie de investiții.
„Reîncercând să asigurăm condiții cât mai bune, acum o lună sau două, pe bani proprii, dat fiind necesitatea tunderii terenului pentru buna desfășurare a activității, a fotbalului reșițean, am cumpărat un tractor pentru tunderea ierbii. În primăvară am adus o centrală termică, precum și un boiler de 40 de milioane pentru asigurarea apei calde, necesară oricărui club sportiv. Și atunci alții, care beneficiază de niște servicii din partea clubului, nu încearcă nici măcar să-și plătească chiria”, a spus revoltat Pavel Aghescu. Acesta a subliniat că așteaptă ca instanța să își facă datoria, iar clubul să intre în posesia banilor pe care ar fi trebuit să îi primească până acum. În plus, pe lângă recuperarea datoriilor, președintele Clubului a adăugat că rău-platnicii vor fi evacuați din incinta stadionului.
CITEȘTE ȘI: Tensiuni la Gloria. Pavel Aghescu, atac dur la Oncică
Valoarea chiriei este de 80 de lei pe lună, iar suma pe care Clubul o are de recuperat se ridică la 2.880 de lei. Potrivit Legii, pot fi recuperate doar restanțele din ultimii trei ani.