Oravița, orașul cu sute de câini vagabonzi, vrea să trăiască din turism!

caini vagabonzi cu sutele la oravita

Sute de câini fără stăpân pun în pericol siguranța cetățenilor și turiștilor pe străzile din Oravița! Responsabil e (doar) viceprimarul Cotârlă?!

Oravița s-a umplut de ceva vreme de câini abandonați în stradă, lucru recunoscut și de șefii administrației publice locale, care se răfuiesc de la începutul mandatului și se văicăresc ba că n-au găsit pentru o vreme medic veterinar, ba că n-au bani și angajați suficienți. Cert este că au fost obligați să închidă padocul. Adică să nu mai ridice niciun câine din stradă! Într-un an și câteva luni, de când padocul e închis, în oraș s-ar fi adunat sute de câini maidanezi. Nimeni nu le mai poate ține numărul. Atât de mulți sunt! La Primărie, reclamațiile vin una după alta, iar primarul Dumitru Ursu le arată oamenilor revoltați ușa. Ușa viceprimarului Nicolae Cotârlă!

„Dumnealui se ocupă de câini. Padocul e una dintre atribuțiile dumnealui. Noi am avut închis padocul și din cauza asta s-au înmulțit câinii vagabonzi. Încercăm să ne reautorizăm, am găsit doctor să angajăm din nou, că nu am mai avut. Ne-am pus la punct ca să putem redeschide padocul. Cât timp a fost închis temporar, nu am mai putut aduce alți câini. Sunt mulți câini, e adevărat, sunt zeci, chiar sute, dar și oamenii trebuie să înțeleagă faptul că nu trebuie să-i abandoneze în stradă, că altfel nu vom rezolva niciodată cu adevărat această problemă a câinilor fără stăpân.”, a explicat primarul Ursu pentru Express de Banat.

Viceprimarul Cotârlă acuză la rândul său că primarul Ursu i-a băgat câinii pe gât ca să-l compromită politic. Mai exact, că edilul-șef ar fi generat și întreținut problema câinilor fără stăpân doar pentru ca vicele Oraviței, cu care e în conflict de la bun început, să deconteze în fața electoratului. „De anul trecut, din iunie, am avut activitatea padocului suspendată. Eram în concediu atunci. Acum s-au făcut demersurile cât de cât și așteptăm controlul de la DSV ca să ne redeschidă. Astăzi avem 120 de câini în padoc, nu știu câți mai sunt pe stradă. Eu am făcut mai multe campanii de sterilizare împreună cu diferite asociații, pentru că bani de la domnul primar, de la bugetul local, nu am primit. Am încercat să sterilizăm cățelele. Relația mea cu domnul primar e aceeași de la început, mi-a dat padocul prin dispoziție, nu însă și buget! Când am preluat padocul erau 3 angajați, mi-a lăsat apoi unul singur, buget la limită! A anulat inclusiv contractul domnului doctor, ceea ce era obligatoriu ca să putem funcționa. Ce puteam face fără bani, fără personal? Mi-a dat să gestionez problema câinilor fără stăpân, m-a lăsat fără buget și fără personal, ca mai apoi, în repetate rânduri, să-mi reproșeze că nu fac treabă. Nu am făcut mai mult pentru că nu am avut cu ce. Inclusiv campaniile de sterilizare le-am făcut cu camioneta unor prieteni, cu motorină din banii mei, nu am primit nimic de la domnul primar!”, s-a scuzat viceprimarul Cotârlă în fața orăvițenilor.

Cu alte cuvinte, nicio soluție deocamdată, doar „mușcături” între primar și viceprimar. Așa că, aveți grijă pe străzile Oraviței, orașul cu multe muzee și cu foarte mulți câini! Câini care nu umblă cu covrigi în coadă!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/