Oravița are bani pentru drumuri, dar nu-i poate cheltui!

dumitru ursu oravita

Orașul dispune de cinci milioane de euro pentru drumuri, dar banii sunt blocați de lucrări care trenează de ani de zile.

Cea mai mare problemă este în partea de sus a orașului, acolo unde, de zece ani, firmele care lucrează la modernizarea rețelei de apă și canalizare sparg și astupă la loc pentru ca, mai apoi, să spargă din nou. Sătui de disconfort, oamenii îl penalizează pe primarul Dumitru Ursu, căruia îi reproșează că n-a reușit să asfalteze drumurile din zonă nici în decursul mandatului actual. Și este al treilea! Ceea ce îl face cel mai longeviv primar pe care l-a avut Oravița.

„Nu știu ce se întâmplă în acea zonă, dar nu e bine deloc. Sparg, nu fac bine, iar sparg. N-au făcut racordurile și vor sparge din nou. Au fost și constructori care nu s-au ținut de treabă, acum sunt alții. În unele zone din oraș am putut asfalta, în altele nu putem până nu se finalizează lucrări care nu depind de noi”, a spus primarul Ursu la Express live.

Tot în partea de sus a orașului, o porțiune de drum național se află în intravilanul Oraviței. Fapt care împiedică Primăria să execute lucrări pe porțiunea respectivă atunci când sunt necesare intervenții. Probleme sunt și pe drumul județean care leagă orașul de satul aparținător Brădișor. Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a fost în zonă și a promis că tronsonul respectiv va fi reabilitat. Poate primăvara aceasta!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/