„Orașul luminilor”, ultima premieră a Teatrului Merlin din Timișoara

e3e2c74f e515 4227 a8ff 64fc15230e35
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

„Orașul luminilor” este numele ultimei premiere a Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara, a cărui premieră va avea loc joi, 27 iulie.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara a pregătit un spectacol inedit. Este vorba de „Orașul luminilor” (City of lights), care reprezintă ultima premieră din stagiunea 2022 – 2023. Acesta este un proiect internațional care a fost dezvoltat și în alte orașe ale lumii, precum Tolosa (Spania), Varșovia (Polonia), Kraguievat (Serbia) și are ca obiectiv crearea unui oraș făcut din obiecte reciclate cu poveștile și viziunea locuitorilor despre propriul oraș.

 zel4019

Ideea generală a proiectului este de unificare a lumii prin artă, „Orașul luminilor” nereferindu-se la un oraș anume, ci desfășurându-se în diferite orașe din întreaga lume”, a transmis Teatrul Merlin.

Regizorul David Zuazola (Chile), care este creatorul conceptului artistic, spune că proiectul său, „Orașul luminilor”, propune „să apropiem orașele și să ne facem cunoscuți unii altora într-un mod diferit, să învățăm cum suntem, dar și să învățăm și să înțelegem cum sunt ceilalți”.

Astfel, la Timișoara, se creează și se prezintă un spectacol despre oraș, bazat pe materiale reciclabile, oraș creat în vederea obținerii unui habitat comun pentru toată lumea. În acest format, „Orașul” se transformă într-un spectacol de păpuși și obiecte văzute în perspectivă dramatică, având la bază documentarea de către echipa artistică a unor povești vechi sau noi ale Timișoarei.

Spectacolul este un omagiu adus acestui oraș, prin care actorii păpușari, de la adaptarea scenică a poveștilor despre Timișoara, până la executarea decorului și interpretarea non-verbală a poveștilor selectate de către David Zuazola, doresc să împărtășească lumii un alt fel de expresie artistică despre orașul lor iubit.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

3bee7a73 b540 46a5 a323 1e1cdfd47f58

Timișoara este orașul nostru. Orașul luminilor. Avem o istorie lungă și cu siguranță s-au întâmplat multe lucruri interesante. Orașul nostru este un punct de întâlnire. A fost alcătuit din persoane de pretutindeni care au venit aici pentru a face parte din acest oraș. Dar uneori uităm unele aspecte ale istoriei noastre. Și prin acest spectacol am dori să ne amintim acele lucruri importante care au ajutat la construirea acestui oraș din trecut și până astăzi când Timișoara este capitală culturală. Orașul luminilor nu este un spectacol despre istorie. Este vorba despre oamenii care au trăit aici, oamenii care trăiesc și oamenii care vor trăi aici în viitor”, a precizat echipa artistică care a dat naștere acestui spectacol.

City of lights este un spectacol inedit a cărui premieră va avea loc la sediul Teatrului „Merlin”, în data de 27 iulie, la ora 18.

 zel4024

 

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/