Orașul cu poeți are nevoie de un monument Mihai Eminescu! Ioan Popa: „Primăria nu este un chioșc!”

Solicitarea adresată primarului Ioan Popa vine din partea mai multor oameni de cultură din Reșița, în contextul în care municipiul de pe Bârzava se numără printre puținele reședințe de județ din țară care nu au un astfel de monument.

Zilele trecute, în cadrul unei întâlniri organizate cu ocazia finalizării evenimentelor dedicate sărbătoririi a 250 de ani de foc nestins la Reșița, la care au participat și oameni de cultură, președintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, Erwin Josef Țigla, i-a solicitat primarului Ioan Popa amplasarea în oraș a unui monument închinat poetului național Mihai Eminescu.

Vorbesc în numele doamnei Ada Cruceanu. Dânsa a venit cu inițiativa, dar și eu, și domnul Gheorghe Jurma considerăm că Reșița are nevoie de un monument Mihai Eminescu. Că îi va fi dedicat un bust sau că va fi văzut altcumva, însă Reșița are nevoie de acest monument dedicat poetului național, pentru că în toate marile orașe există un loc simbolic în care se adună elevii, intelectualii, în luna ianuarie, când se sărbătorește Ziua Culturii Naționale. La Reșița s-a tradus pentru prima dată Luceafărul în limba germană, de un reșițean. Eu nu spun că trebuie realizat acum, anul viitor sau peste doi – trei ani, ci doar, vă rog, să aveți în vedere acest monument, pentru că suntem printre puținele municipii reședință de județ din țară care nu au un astfel de simbol național.”, a spus Erwin Josef Țigla.

tigla si popa

Fără a sta prea mult pe gânduri, primarul Ioan Popa i-a răspuns președintelui Forumului Democratic al Germanilor. „Vă urmăresc cu mare atenție activitatea și pun mare preț pe solicitările dumneavoastră, pentru că dacă vine din partea Forumului German înseamnă că a fost bine gândită și nu mai trebuie să o valideze nimeni. O să o luăm în considerare solicitarea dumneavoastră, trebuie să vedem unde, cum, nu este o problemă. Am mai spus-o, Primăria Reșița nu este un chioșc, putem să facem și să finanțăm lucrări de artă fantastice!”, a explicat Popa, care a mai adăugat și că, în primăvară, statuia dedicată sculptorului Constantin Lucaci va fi amplasată în Centrul Civic, în vecinătatea fântânii cinetice.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/