Optimism la Pro România pentru alegeri! Victor Ponta: „Sunt încrezător că vom obține un scor din două cifre, peste 10%”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Victor Ponta, Corina Crețu și alți lideri importanți ai Pro România au fost prezenți vineri la o întâlnire cu primarii din vestul țării, la Timișoara. În capitala Banatului, Ponta și-a exprimat convingerea că partidul său va obține peste 10% din voturi, mai ales că are marele atu că poate convinge și oamenii cu orientare de stângă, dezamăgiți profund de actuala coaliție de guvernare.

La întâlnirea cu primarii din GRAL (Grupul de Reformă și Administrație Locală) au fost prezenți, pe lângă Ponta și comisarul european Corina Crețu, și fostul ministru de Finanțe, Ioana Petrescu, fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, deputatul Adrian Pau, dar și Nicu Birău, susținător al Pro România, rămas doar formal membru PSD.

Victor Ponta e mulțumit de cum a crescut partidul său de la începutul anului. „Eu sunt foarte mulțumit că noi am făcut o campanie decentă, nu ne-a huiduit nimeni. Ne-am prezentat candidații. Sunt mulțumit și optimist. Acum șase luni nu aveam nici organizații, nici sedii, nu aveam nici observatori în secțiile de votare. Acum vom avea observatori în absolut toate secțiile din țară. Avem programul nostru pentru campanie și sper ca pe 26 mai să nu avem niciun incident. Sunt încrezător că Pro România va obține un scor cu două cifre, peste 10%, a precizat Ponta.

Liderul Pro România a reiterat că, deși e pe prima poziție a listei pentru Bruxelles, se va retrage, astfel că numele-cheie sunt Corina Crețu, Mihai Tudose și Iurie Leancă, fostul premier al Republicii Moldova. Ponta a precizat că mai sunt și acum oameni care cred că e în PSD și de aceea, deși va rămâne în Parlamentul României, e în capul listei din 26 mai. „Cei care au votat cu PSD și ALDE sunt dezamăgiți. A fost vorba că facem proiecte în acești doi ani, dar în acești doi ani, ei se luptă cum să-l scape pe Dragnea de închisoare. Sunt sigur că vor fi alături de noi oamenii care mi-au zis că sunt mulțumiți de ce am făcut pe zona economică, cu Codul Fiscal, dar care îmi spuneau că nu mă votează pentru că sunt pesedist și nu au votat în viața lor cu PSD. În Pro România vrem să fie oameni de centru, de stânga, de dreapta, a punctat Ponta.

Fostul premier a și glumit puțin despre timișoreanca Maria Grapini. „Aici o aveți pe doamna Grapini, care cu siguranță e un aspirator de voturi”, a spus Ponta despre europarlamentarul aflat pe listele PSD pe poziția 6.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Miza pe descentralizare!

Liderul Pro România a spus că le-a vorbit primarilor din GRAL despre importanța descentralizării, pe care partidul va miza foarte mult. Pentru următorul exercițiu financiar 2021-2028 este important să trecem la ceea ce se practică cu succes în alte țări, fie că vorbim de Polonia sau Germania, și anume autoritatea de management să fie la nivel regional, să nu mai fie nevoiți să meargă la București cu teancul de hârtii să aștepte dacă secretarul de Teleorman e de acord să le semneze sau nu. Mi-au spus că e o idee bună, se practică la nivel european. Se pot discuta multe lucruri la nivel de ADR, cu președinții celor patru consilii județene”, a precizat Ponta.

Comisarul european Corina Crețu a mizat pe aceeași idee în discuția cu primarii din GRAL, cărora le-a vorbit și despre proiectele aprobate și cu ajutorul său: cele referitoare la drumuri, precum centura de sud a Timișoara, Autostrada Soarelui sau proiectul mare de modernizare a căii ferate Radna-Săvărșin-Simeria, prin care vor fi lucrări ample și la gările din Arad și Timișoara. „Le-am spus primarilor că sunt absolut convinsă că bani europeni ar fi fost mult mai bine absorbiți în România dacă proiectele ar fi fost decise la nivel local, nu național. Cred că aceste alegeri nu sunt alegeri ca oricare altele. Vreau să atrag atenția că votul din 26 mai este un vot pentru bunăstarea românilor și pentru menținerea în UE. Pe mine mă îngrijorează foarte mult acest limbaj agresiv, care riscă să ne arunce cu 30 de ani în urmă”, a precizat Crețu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/