Operațional! Computerul tomograf este funcțional la spitalul din Lugoj, fiind folosit pentru cazurile de urgență

După cum se știe, pandemia de coronavirus și preluarea de către Spitalul Municipal din Lugoj a responsabilității de spital suport pentru pacienții infectați cu coronavirus și suspecți, au pus în umbră faptul că tomograful are, practic, undă verde de funcționare.

„Computerul tomograf de la Lugoj este funcțional. Încă nu avem actele de la DSP pentru ambulatoriu, așa că vom începe cu cazurile de la urgențe și cele contra cost. PC-urile de urgență se fac deocamdată ziua, până intră și cele două asistente din turele de noapte. Avem contract semnat cu Spitalul Județean, care să citească scanările de urgență, inclusiv pe cele de noapte. Din această săptămână începem să facem tomografii și contra cost”, spune dr. Erwin Floroni, managerul spitalului lugojean.

Dr. Floroni mai amintește că, la capitolul dotare, SML a primit din prima rectificare bugetară trei infuzomate și trei injectomate. Aparatura este destinată Compartimentului de Anestezie – Terapie Intensivă.

Cine este scutit de plată?

Dr. Erwin Floroni, directorul Spitalului Municipal Lugoj, răspunde celor care au întrebat cine și în ce condiții este scutit de plată la utilizarea computerului tomograf și cine nu.

„În momentul de față, fiind stare de alertă, ambulatoriile lucrează doar pe regim de urgență, inclusiv cel de computer tomograf. Drept urmare, CT de urgență se fac prin Compartimentul de Primiri Urgențe. Doar acest compartiment, CPU, poate stabili care caz reprezintă o urgență și care nu. Aceste tomografii, efectuate în regim de urgență, nu se plătesc”, precizează directorul spitalului.

Există și o categorie de pacienți care primesc trimitere la tomografie de la cabinetele private. „Dacă aceste cazuri nu reprezintă urgențe, ele se vor face contra cost”, precizează Floroni.

Perioada de plată se va menține și după starea de alertă, pentru următoarele categorii: cei care doresc efectuarea unei tomografii la cerere, fără recomandarea medicilor și cei care nu au asigurare socială de sănătate.

Floroni adaugă că „toate acestea se vor face din data de 2 iunie, cum am mai anunțat, doar cu programare la numărul de telefon al secretariatului spitalului, 0256.353.730. Dacă ai o durere de cap, nu te prezinți direct la spital și ceri o tomografie. Pot spune că, și în aceste condiții, prețurile sunt mai convenabile ca la privat”. Prețurile scanărilor CT sunt afișate la poartă, la Radiologie și pe site-ul spitalului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/