Aparatura cumpărată recent și medicii dedicați meseriei lor au făcut posibilă o operație în premieră la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Este vorba despre două intervenții chirurgicale pentru doi pacienți cu coxartroză.
La Spitalul Județean de Urgență din Reșița, în Secția de Ortopedie și Traumatologie au fost efectuate în premieră două intervenții chirurgicale pentru doi pacienți cu coxartroză, unul dintre aceștia cu grad avansat, cu articulația coxofemurală aproape anchilozată, cu protruzie a capului femural în bazin, practicându-se astfel artroplastia totală de șold, cu proteze totale de șold, necimentate, care rezolvă durerea intensă și limitarea mișcărilor de la șold. A doua zi postoperator pacientul a putut să stea în șezut pe marginea patului ori să meargă cu un cadru, începând mai repede recuperarea funcțională.
Echipa care a realizat aceste intervenții în premieră la Reșița a fost formată din renumitul ortoped, prof. univ. dr. Jenel Pătrașcu de la SJU Timișoara și medicii ortopezi ai SJU Reșița: dr. Mircea Bona și mai tinerii săi colegi, deja consacrați și deosebit de apreciați în comunitatea Banatului de munte, dr. Robert Vlăduțu și dr. Mihai Dragoș.
„Desigur, pentru ca actul medical să fie săvârșit în condiții optime nu doar acum, ci și pe viitor, Secția de Ortopedie a SJUR a fost dotată cu aparatură performantă, în acest sens contribuind parteneriatul realizat între Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița, implicarea primăriilor Lăpușnicul Mare, Socol, Ramna și Fârliug, prin doamnele primar Mihaela Drăgilă, Olga Ghiță, Magdalena Ciurea, Adriana Elena Sărăor și consiliile locale din localități amintite. Evident, o dotare modernă impunea și renovarea sălilor de operație, astfel nu trebuie uitat efortul comunității locale, al Lilianei Gherle și nu în ultimul rând al dr. Emil Bunda.”, transmite managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Alina Stancovici.