Omul sfințește locul! Activitatea profesoarei Viorica Paraschivu din Lugoj, apreciată de Ministerul Educației

viorica paraschivu
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Ministerul Educației a lansat anul acesta rubrica „Omul sfințește locul”, în semn de recunoștință pentru oamenii care schimbă în bine comunitățile educaționale din care fac parte. Zilele trecute, în cadrul rubricii, a fost prezentată profesoara de psihopedagogie specială Viorica Paraschivu, directoare a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” Lugoj.

„În cei 30 de ani de carieră didactică, doamna profesoară s-a remarcat prin implicare, empatie și dedicare față de elevi, devenind un susținător activ al educației incluzive și un exemplu de urmat pentru întreaga comunitate. Prin proiectele desfășurate cu diverse instituții, asociații/ONG-uri, a susținut dreptul la educație al fiecărui copil și a promovat valori, precum toleranța, diversitatea, echitatea. A atras constant fonduri și finanțări, în vederea dezvoltării infrastructurii școlare și a bazei materiale, creând, astfel, diverse oportunități pentru a oferi elevilor cu cerințe educaționale speciale un act educativ terapeutic-recuperator de calitate. Printr-un proces de modernizare a spațiilor școlare, digitalizare și extindere a serviciilor oferite, cu un efort continuu și susținut, a reușit să contureze o nouă viziune a școlii și să creeze un mediu plin de culoare, stimulativ, în care să fie valorificat potențialul fiecărui copil. ​Într-o lume care evoluează rapid, a mobilizat profesorii să devină proactivi, pentru a gestiona schimbarea cu profesionalism. A înțeles că integrarea sistemelor digitale moderne în activitatea didactică a devenit o necesitate, reușind dotarea cu table interactive și aparatură digitală completă pentru fiecare clasă și cabinet terapeutic. În calitate de lider educațional, și-a propus, alături de o echipă de dascăli dedicați, să dezvolte dimensiunea europeană a școlii, accesând proiecte cu finanțare europeană. Astfel, începând cu anul 2013, la nivelul instituției, s-au derulat proiectele: Comenius WE TALK, Erasmus+ My work is my future, Integrate IT, Every student matters!, în anul 2021 fiind obținută Acreditarea ERASMUS+, care permite o accesare rapidă de fonduri europene pentru derularea proiectelor de mobilitate școlară de tipul: Job Shadowing, cursuri de formare pentru profesori și schimburi de experiență pentru elevi”, se arată pe pagina Ministerului Educației.

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” reprezintă o instituție de învățământ care asigură accesul la educație a copiilor cu cerințe educative speciale, prin servicii educaționale complexe, școlarizați atât în învățământul special, cât și în învățământul de masă.

Muzeul TM

„Este o onoare și o mândrie pentru noi să aflăm că rubrica specială a Ministerului Educației, a fost dedicată doamnei profesor Viorica Paraschivu, director al C.Ș.E.I. Al. Roșca Lugoj. Prin tot ceea ce a realizat, doamna profesor este cu adevărat «Omul care sfințește locul» și dovedește că oportunitățile nu se întâmplă pur și simplu, ci sunt create de oameni plini de pasiune, determinare și dorință de a produce schimbare. Îi suntem recunoscători pentru devotamentul și profesionalismul puse în slujba unui învățământ de calitate, pentru bucuria adusă zilnic copiilor și pentru că ne inspiră să devenim mai buni!”, este mesajul colectivului profesoral al C.Ș.E.I. „Alexandru Roșca” Lugoj.

La cel mai recent eveniment al școlii, Festivalul de colinde „Noi și voi colindăm de sărbători” peste 430 de participanți au urcat pe scena Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”. Proiecte deosebit de interesante se anunță și anul viitor, implementate cu aceeași dăruire și grijă pentru copii.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/