Omul de încredere al lui Marcel Vela face pasul către PSD

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Ioan Rusu, primarul liberal al comunei Ezeriș, i se alătură social-democratului Silviu Hurduzeu.

Unul dintre cei mai apreciați primari cărășeni, care la alegerile trecute nu a avut contracandidat, trece în tabăra social-democraților. Ioan Rusu, până ieri vicepreședinte al organizației județene a PNL, se pregătește să candideze pentru cel de-al șaptelea mandat de primar al comunei Ezeriș sub sigla PSD.

Deși nu a dorit să spună care sunt motivele pentru care a decis să renunțe la PNL, și, totodată, la Marcel Vela, fiind bine-cunoscută prietenia avută de acesta cu liderul liberalilor cărășeni, Ioan Rusu a ținut, totuși, să sublinieze că hotărârea a fost luată la calm și îndelung rumegată.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Nu am semnat nimic încă cu social-democrații. Nu am semnat adeziunea, dar recunosc că m-am întâlnit cu conducerea partidului, la sediul județean PSD. Este o decizie personală pe care nu vreau să o comentez, dar nu este luată de ieri, de azi. Decizia de a cocheta cu social-democrații am luat-o cu mai mult timp în urmă și am analizat-o îndelung. Este o decizie personală, deocamdată nu comentez mai mult de atât, și vom vedea, la un moment dat, dacă a fost sau nu o decizie bună. E o decizie pe care am luat-o singur, fără să mă streseze nimeni, fără să mă forțeze, fără să mă amenințe sau să mă oblige cineva”, a declarat, pentru expressdebanat.ro, primarul comunei Ezeriș, Ioan Rusu.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/