Omul care ne restituie istoria Caransebeşului

cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

În întreaga sa activitate, Liviu Groza a fost călăuzit de crezul său pe care l-a împlinit cu sfințenie: „Am muncit toată viața ca să trăiesc și după moartea mea“. Asiduu cercetător al războaielor austro-otomane în culoarul Timiș-Cerna și al evenimentelor petrecute în acest context, prin lucrările sale, Liviu Groza s-a consacrat, în timp, ca principalul istoric al Caransebeșului.

Din cei 85 de ani din viața sa, colonelul în rezervă Liviu Groza a dedicat mai mult de 40 de ani istoriei. Și dacă alți oameni de cultură se axează pe istoria țării sau a unor regiuni importante ale României, istoricul Liviu Groza este singurul din această țară care cunoaște în amănunt istoria Regimentului de Graniță Româno – Bănățean nr. 13, care și-a avut sediul la Caransebeș. Din cele peste 40 de lucrări despre istoria și tradiția acestor locuri, 10 sunt dedicate doar Regimentului de Graniță prin „Restituiri istorice”.

În semn de prețuire și respect, oamenii de cultură din Caransebeș îl aniversează pe Liviu Groza în fiecare an mai devreme de 10 iulie, ziua sa de naștere. În acest sens, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, organizează manifestarea „Omagiu istoricului Col. (r) Liviu Groza la aniversarea a 85 de ani de viață”.




untitled design

Motivul organizării acestei acțiuni este promovarea personalităților în viață care se străduiesc din răsputeri să mențină un mediu cultural decent, așa cum este și cazul Col. (r) Liviu Groza, care prin activitatea sa științifică a adus un plus de valoare istoriei locale a Banatului Montan. Evenimentul va avea loc joi, 4 mai, începând cu ora 9.00, în Aula Musei Caransebesiensis de la etajul instituției cărășene de cultură. Programul acestei manifestări va debuta prin deschiderea celei de-a V-a ediții a Colocviului Național al Regimentelor Românești de Graniță, unde specialiști din domeniul istoriei vor susține comunicări legate de acest subiect. Scopul întrunirii îl constituie identificarea trecutului unitar al graniţei militare austriece.

Calendarul acestei acțiuni culturale cuprinde și lansarea ultimei cărți a col. (r) Liviu Groza, „Aspecte din activitatea Regimentului de Graniță Româno – Bănățean Nr. 13 din Caransebeș“, lucrare ce va fi prezentată de dr. Adrian Ardeț.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/