Mă întreabă un cititor, căruia îi mulțumesc că îmi urmărește editorialele și îmi poartă de grijă, de ce nu mai scriu despre Romeo Dunca. Că de o săptămână am lăsat-o mai moale și asta se vede dimineața când lipsește la apel din editorialele-pamflet. Și e curios să știe dacă nu cumva am dat-o la pace, iar de acum încolo, ca alți colegi de-ai mei, nu o să încep să-l perii, ca să-mi meargă și mie bine.
Măi prietene, ești tare hazliu, cum ți-a putut trece prin cap așa ceva? Cum să fac, măi nene, una ca asta? Cum să-i răpesc plăcerea lui nentu Romeo de a mă citi dimineața? Că nu se urcă în elicopter până nu mă citește. Dar tot la fel de adevărat e cum să mă iau toată ziua de el? Că nu o fi răul de pe fața pământului! Nu țin morțiș să fac asta tam-nisam, deși până și el trăiește cu impresia că sunt plătit de alții să scriu rău despre el. Ieri însă mi s-a oferit ocazia să scriu din nou, tocmai când credeam că s-o făcut copil de casă.
Măi Romi, este adevărat că miercuri, de Ilie Pălie și Foca, ai dispus revocarea din funcția de manager a Spitalului Județean de Urgență Reșița a Alinei Stancovici? Da? Bun. Nu mă iau de faptul că ți-ai ales ziua asta de mare praznic împărătesc să o revoci, de parcă celelalte intraseră în sac, că știu că tu nu le ai cu biserica și cu astea sfinte, însă te întreb: de ce Dispoziția aia de revocare nu e semnată și de secretarul general al județului, așa cum spune legea? Sau măcar de unul dintre directorii CJ? Hai, Romi, spune, nu te codi. De ce? Bine, dacă nu vrei să spui, te iau altfel. E adevărat că secretarul general nici măcar nu a văzut Dispoziția pe motiv că știa din start că era vorba de un act care va produce consecințe juridice pentru încălcarea legii? Așa e sau nu e așa, Romi?
Altceva: dacă secretarul general nu a semnat, atunci a cui este semnătura fără de care Dispoziția dată de tine n-ar fi avut valoare? Gurile rele spun că în niciun caz nu este a unuia dintre directorii care ar fi putut face asta, ci a unui jurist. E adevărat ori ba? Și care e juristul ăla? Ori și asta e secret? Treaba ta dacă nu vrei să spui, dar până la urmă tot se va afla. A, și mai e ceva. E adevărat că referatul care a stat la baza Dispoziției semnate de tine a fost redactat de șeful tău de cabinet? Și dacă da, ți se pare normal să fie așa în condițiile în care fostul viceprimar de la Turnu Ruieni e personal contractual? O fi don Zache un tip erudit, nu zic nu, dar parcă prea le știe pe toate în nici două luni de când l-ai promovat pe criteriu de carnet de partid! Nu vrei să spui nici asta? Bine, Romi, bine! Să te văd însă pe unde scoți cămașa mâine, poimâine când instanța te va obliga să o repui pe Alina Stancovici pe funcție. Că de ascultat nu asculți de nimeni și faci cum te taie capul, iar banii ce o să trebuiască să-i dai nu-i scoți din buzunarul tău! Și nu e bine, Romi, nu e bine să tot confuzi Consiliul Județean cu firma cu tiruri ori cu Muntele Mic. Ogoaie-te, puiucule, ogoaie-te, și apucă-te de treabă până nu-i prea târziu!
O fi textul ăsta un pamflet, dar o fi venit și timpul să ne arați că poți și altceva în afară de certuri, scandaluri și concedieri!