Adunarea Generală a Organizaţiei de Femei a PSD a avut loc în două oraşe cărăşene. Întrunirea a vizat alegerea noilor organe de conducere.
OFSD Caransebeş şi cea din Băile Herculane şi-au ales preşedinţii zilele trecute. Crenguţa Drăgan, în vârstă de 44 de ani, a fost aleasă în unanimitate de membrii organizaţiei caransebeşene, aceasta făcând parte din PSD din anul 1996. Drăgan este consilier economic la S.C. Hidroconstrucţia SA Caransebeş. ,,Mulţumesc pentru încrederea acordată de către femeile din PSD Caransebeş. Împreună cu noua conducere schimbăm şi reorganizăm întreaga activitate a sucursalei. Vom încerca să rezolvăm cât mai multe din problemele sociale şi de sănătate ale femeilor din oraşul de pe malul Sebeşului”, a precizat Crenguţa Drăgan, noua preşedintă a organizaţiei feminine. La eveniment au mai fost prezente Tudoriţa Nicula, preşedinta Organizaţiei de femei a PSD Caraş-Severin, Anca Gaita, vicepreşedinta PSD Caraş-Severin, Mihaela Popovici, preşedinta TSD Caraş-Severin, şi, nu în ultimul rând Ana Bojinescu, preşedinta organizaţiei PSD Caransebeş.
În ceea ce priveşte alegerile din Staţiunea Băile Herculane, ca preşedinte al OFSD a fost aleasă, prin vot secret, Gruia Maria Geta, iar Iuliana Zah şi Marinela Lolea au ocupat funcţia de vicepreşedinte. De la eveniment nu au lipsit Laurenţiu Parghel, preşedinte PSD Băile Herculane, Tudoriţa Nicula şi Gheorghe Panduru, secretarul organizaţiei PSD Herculane. În cadrul şedinţei au fost desemnate şi delegatele care vor participa la Adunarea Generală a OFSD Caransebeş de mâine, 4 octombrie 2013.