După ce structura centrală a Direcției Naționale Anticorupție a început ancheta în cazul accesării mai multor fonduri europene de către Consiliul Județean Caraș-Severin, acum o nouă instituție de control și-a îndreptat atenția spre administrația publică județeană!
„O echipă a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) efectuează o acțiune de control pe proiectul «Creșterea gradului de mobilitate în vederea dezvoltării schimburilor economice și turistice în zona transfrontalieră Pojejena – zona eligibilă Vojvodina», implementat de Consiliul Județean Caraș-Severin. Le-au fost puse la dispoziție toate documentele solicitate”, a declarat pentru expressdebanat.ro Camelia Șușco, șef Serviciu Comunicare în Consiliul Județean.
UPDATE, ora 19.15
Parteneri în proiectul Consiliului Județean verificat de OLAF au fost Consiliul Local Pojejena și Municipalitatea Kladovo. Proiectul a avut o valoare de 1.019.400,00 euro, iar obiectivul său a constat în „dezvoltarea economico-socială echilibrată în zona de graniță Pojejena-Kladovo prin activități de parteneriat pentru stimularea schimburilor economice între comunitățile din România și Serbia, precum și prin promovarea valorilor culturale, istorice și naturale în cadrul dezvoltării sectorului turistic”. În cadrul proiectului s-a construit un port în localitatea Pojejena. S-a achiziționat un ponton, un catamaran, s-au făcut lucrări de dragare, de îndiguire, de amenajare pentru protecția mediului și s-au organizat sesiuni de instruire pentru antreprenorii din domeniul turismului. Proiectul a fost finalizat în iunie 2012. Neoficial, controlul ar viza în special achiziția ambarcațiunii, despre care gurile rele spun că nu e una nouă, ci că, de fapt, ar fi o vechitură recondiționată.
Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte!
Primăria Timișoara va prelua gratuit fostul Ștrand Tineretului, de pe Calea Dorobanților, și vrea să transforme zona într-un complex sportiv pentru comunitate. Arena Aqua Sport are deja un bazin...
Dani Stanciu |
20 August 2026
Grindeanu: Legea salarizării este „sublimă”, dar „lipsește cu desăvârșire”!
Diana Apetrei |
20 August 2026
Raluca Pantea |
20 August 2026
PNL își caută candidatul pentru Primăria Timișoara. Popoviciu: „Astăzi sunt zece posibil candidați”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

