OFICIAL. Semenic – Cheile Caraşului, cel mai prost administrat parc naţional din România!

Administratorul Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului a primit cel mai slab calificativ din ţară, evaluările fiind realizate în funcţie de modul în care sunt administrate ariile naturale protejate din România!

Agenţia Naţională a Ariilor Naturale Protejate (ANANP) a publicat pe site-ul instituţiei, în 27 decembrie, ultimul raport cu privire la evaluarea custozilor şi a administratorilor ariilor naturale protejate din România. Sesiunea de evaluare pentru cele 8 regiuni de dezvoltare ale ţării a avut loc în perioada octombrie – decembrie 2017.

La nivel național a fost evaluat gradul de implicare a administratorilor şi custozilor în respectarea contractelor şi convențiilor încheiate cu ANANP pentru un număr total de 985 de arii, dintre care: arii de interes avifaunistic – 120; arii de importanţă comunitară – 259; parcuri naturale şi naționale – 25; rezervații – 581.

Regiunea Vest, evaluată la Reşiţa şi Timişoara în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie 2017, cuprinde 115 arii naturale protejate: 29 de arii de importanţă comunitară, 18 arii de interes avifaunistic, 7 parcuri naturale şi naționale, 61 de rezervaţii. După tipul de contract, 68 de arii sunt în administrare, iar 47 – în custodie.

Pentru cele 985 de arii au fost evaluați la nivel național 166 custozi şi administratori. În total s-au acordat 295 de calificative aferente aceluiași număr de arii principale, după cum urmează: Foarte bine – 162; Bine – 114; Suficient – 18; Insuficient – 1. Cel mai slab calificativ dintre cele acordate în anul 2017, INSUFICIENT, l-a primit RNP Romsilva, pentru administrarea ariilor naturale protejate din zona Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului. „Calificativul a fost dat în cadrul contractului de administrare nr. 113/08.12.2014 pe care regia l-a încheiat cu Ministerul Mediului“, precizează ANANP, agenţie care monitorizează implementarea tuturor contractelor de administrare a activităţilor de protecţia naturii pe care administratorii/custozii de arii naturale protejate din România le au încheiate cu Ministerul Mediului.

Potrivit ANANP, primul dintre motivele acordării acestui calificativ este lipsa unui plan de management aprobat al parcului, după 24 de tentative eşuate de realizare a planului de management. Ultima explicaţie invocată: probleme cu zonarea, în special în zona Bârzăviţa. ANANP nominalizează ca „vulnerabilităţi: oraşul nou Anina cuprins în Parc, zonarea (Bârzăviţa), comunităţile (proprietăţile), off road/enduro“.

„Administraţia nu e capabilă să realizeze planul de management“ – concluzionează ANANP

Calificativul primit de Romsilva confirmă numeroasele notificări adresate în ultimii ani de către GEC Nera autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul protecţiei naturii în legătură cu agresiunile frecvente împotriva patrimoniului natural din Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului. Anunţul făcut în 27 decembrie de către ANANP i-a determinat pe reprezentanţii GEC Nera să adreseze o întrebare publică: „Va fi demisă conducerea administraţiei parcului şi consiliul ştiinţific?“

CITEŞTE ŞI: Concurs de incompetenţe la conducerea Parcului Național Semenic-Cheile Carașului!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/