Oferte inegalabile la electocasnice şi materile de construcţii, cu ocazia împlinirii primului an de activitate la Casa Alex Oraviţa

Primul retailer de bricolaj din zonă, Casa Alex Oravița, cel care a pus punct calvarului orăvițenilor și locuitorilor din Clisura Dunării (nevoiți să bată drumurile spre Reșița sau Timișoara pentru o simplă noptieră) se pregătește se deschidă șampania, în cinstea aniversării primului an de activitate.

Casa Alex Oravița, care-și deschidea porțile pentru prima dată publicului larg în 20 iulie 2018, este un proiect de anvergură al anteprenorilor Adrian și Alexandru Torma, bazat pe ideea de a trece la un nivel superior al afacerilor deja existente (Auto Alex fiind unul dintre cei mai mari importatori și distribuitori de materiale de construcții, sobe de gătit și încălzit din sud-vestul României). Despre cum a decurs primul an de viață al afacerii pe plaiurile orăvițene, Alexandru Torma detaliază pentru expressdebanat.ro: „Primul an de Casa Alex a fost special! A trecut repede ca vântul, dar în zborul lui ne-a adus multe experiențe noi. Am învățat cum să fim mai buni atât de la echipa nou formată acolo, cât și de la clienții noștri”.

Conform tradiției, după tăierea panglicii, magazinul de bricolaj din Oravița se pregătește să sărbătorească „tăierea moțului”, în 20 iulie, moment pentru care inițiatorii proiectului au pregătit nenumărate surprize pentru cei care le calcă pragul afacerii. Astfel, în cel mai scurt timp, va fi lansată revista aniversară a magazinului, revistă ce va fi distribuită în toate zonele orașului Oravița și nu numai și care va cuprinde o serie de reduceri pentru toate raioanele din magazin.

În privința produselor, al căror preț va fi, practic, de nerefuzat pentru clienți (cele mai căutate produse, în 2018, vor avea cel mai mic preț) se numără: cea mai ieftină mașină de spălat, cel mai ieftin televizor, cel mai ieftin sac de ciment, cea mai ieftină țiglă și lista poate continua.

Dincolo de toate aceste oferte imbatabile, surprizele continuă. În ziua aniversară, 20 iulie, primii 100 de clienți care vor face cumpărături în valoare de 99 de lei vor primi cadou o lampă solară, plus alte cadouri.

Dacă proiectul Casa Alex Oravița și-a atins scopul sau nu, ne spune omul de afaceri Alexandru Torma: „Rezultatele primului an de Casa Alex au fost peste așteptări și ne bucurăm să vedem că magazinul nostru a devenit un reper pentru populația din Oravița și pentru zonele limitrofe. Mulțumim clienților noștri pentru încrederea acordată și promitem că vom fi din ce în ce mai buni!”.

Referitor la planurile de viitor, care vor învălui magazinul de bricolaj, aflăm că, încă de la început, la baza strategiei acestui proiect au stat mai multe atribute:

  • Climat organizațional plăcut
  • Atenție la nevoile clientului
  • Sortimentarea magazinului cu o varietate de produse
  • Avantaje prin oferte competitive

Pe lângă toate aceste lucruri, antreprenorul Torma completează: „Urmărim să îndeplinim, pas cu pas, aceste atribute, misiunea noastră fiind dezvoltarea unei relații de lungă durată cu clienții noștri, iar pentru acest deziderat vom munci tot mai mult pentru a ne îmbunătăți serviciile și ofertele. În rest, ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne dea sănătate și putere de muncă pentru a ne putea duce la îndeplinire tot ce ne propunem”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/