Drept la replică pentru administrația Primăriei Ramna. Rolul opoziției este de a ține puterea pe drumul drept al administrației!
Constatăm din interviul primarului din Ramna că după 4 ani încă sunt un fior pentru aceasta, pentru că susțin candidatul PSD la funcția de primar.
Doresc să tratez abordarea subiectului pe acuzele aduse de aceasta și anume că, în mandatul de viceprimar PSD pe care l-am avut în 2016 – 2020, nu am demonstrat, am urmărit, am reclamat și nu am avut voturi.
Demonstrat :
Viceprimarul are atribuții delegate de primar, care pot fi retrase fără motivație oricând acesta dorește. Eu le-am avut retrase de două ori în mandatul 2016 – 2020.
Chiar și așa, sunt printre puținii viceprimari care, conform atribuțiilor avute, am prezentat public în fiecare an un raport de activitate pe fiecare punct trasat, pe baza căruia cetățenii interesați m-au putut evalua.
În rapoarte se regăsesc:
Serviciul de colectare a deșeului menajer, pe care l-am dezvoltat și a funcționat în mandatul meu în întreaga comună. În 2016 deșeurile se colectau doar în Ramna, deși și banii celor din Valeapai erau folosiți la plata serviciului.
Colectarea deșeului selectiv în Ramna și Valeapai nu era implementată până nu am condus eu. Astăzi, gunoiul se aruncă și se acoperă cu pământ la marginea satelor.
Regularizarea pârâurilor din intravilanul localității Ramna
Curățarea și igienizarea, analiza apei din fântâni
Urmărirea execuției și calității lucrărilor, motiv pentru care mi-au fost retrase atribuțiile. Astăzi, Primăria nu mai urmărește executarea lucrărilor publice pe teren, ci doar din birou, ca urmare constructorul a decopertat terenul unui cetățean, nu terenul Primăriei, pentru stația de epurare și nimeni nu își asumă răspunderea.
Inițierea proiectelor de hotărâre și propunerea de amendamente în plenul Consiliul Local a tulburat dictatura de la Ramna, însă din orgolii și pentru conservarea puterii de primar și să nu capitalizez încredere, au fost respinse la comandă politică proiecte precum:
– Prezența cetățenilor la măsurarea și recepția intabulării terenurilor agricole. Rezultatul a fost mutarea proprietății de drept de pe vechile amplasamente, diminuarea suprafețelor sau exproprierea proprietăților
– Modernizarea stației de autobuz din centrul satului
– Întrerupător inteligent cu soft pentru aprinderea și stingerea iluminatului public, deoarece la Ramna noaptea erau becurile stinse și ziua aprinse
– Echiparea si dotarea beneficiarilor de ajutor social ce ar trebui să presteze lucrări în folosul comunității
– Stimularea performanței școlare pentru elevii cu rezultate notabile la învățătură
Am adus în atenție:
Cetățenilor: buldozerul și bascula funcțională, donate de Primăria Reșița, nu au fost folosite pentru lucrări publice, iar de pe acestea a fost furat motorul și alte piese, iar astăzi sunt abandonate
La Camera de Conturi: Încasarea ilegală a salariului necuvenit de către primar și viceprimar timp de 2 ani și 3 luni, chiar de către mine, cand am început mandatul, până am constatat derapajul și am cerut rectificarea
La Prefectură: Lipsa transparenței față de actele publice, abuzul în serviciu și schimbarea proceselor verbale de la ședințele Consiliului Local, după interesul primarului
La tribunal: colaborarea plătită, cu securitatea, a primarului, sub numele de cod Tania
Am reclamat absența realizării asfaltului pe străzile localităților și utilizarea mașinii Primăriei în scop personal de către primar, iar reparațiile și combustibilul se suportă din taxele și impozitele contribuabililor
În cazul în care Ciurea Magdalena va fi chemată de mâine la DNA să dea declarații, subliniez încă de acum că nu am făcut eu nicio sesizare, deoarece în live-ul dumneaei, am fost cu toții martorii unui autodenunț pentru trafic de influentă, la vârful Direcției Silvice Caraș-Severin, și organele de cercetare înseamnă că își fac treaba
Am urmărit:
Canalizarea banilor spre zone negre, nu prioritare cetățenilor. Exemplu: 100.000 lei (xerox, softuri etc)
Cum s-au făcut pierduți banii pentru un proiect transfrontalier și noi nu am mai văzut niciun utilaj pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență
Cum alți indivizi din afara Primăriei au folosit mașinile de servici ale Primăriei, le-au lovit sau familia primarului a făcut aprovizionarea barului și magazinului cu acestea
Voturi
Fără flotanți aduși de pe alte meleaguri, cu o echipă 100% nouă, de tineri și cu 6 candidați, am avut un scor care ne-a adus 2 consilieri plini din 11 și pentru asta încă le mulțumesc tuturor
Vorbind despre voturi și ce înseamnă încrederea primarului în funcție cu 3 mandate și 1 mandat de viceprimar, aceasta nu a atins niciodată 50% din numărul voturilor, denotă că nu a avut încredere în cetățenii comunei și a adus zeci de flotanți, și în 2020, și acum, în 2024.
Primarii eficienți pentru comunitate nu se tem de cetățeni și câștigă la al 2-lea, al 3-lea mandat cu 60-70-80%
În 2 din cele 3mandate de primar a avut parte de majoritate în Consiliul Local și viceprimarul dorit.
Paradoxal, în mandatul în care ea fiind primar PNL, iar eu viceprimar PSD și Consiliul Județean a fost condus de PSD prin Silviu Hurduzeu, comuna Ramna a beneficiat de cele mai importante lucrări și finanțări și trebuie menționate următoarele :
Asfaltarea drumului comunal Ramna – Berzovia
Alimentarea cu apă în Ramna și Valeapai
Realizarea podului în centrul satului Ramna
Asfaltarea intravilanului din Ramna a drumului județean
Documentațiile cu aprobări pentru drumul comunal Valeapai – Vermeș
Documentațiile pentru drumul județean intravilan Valeapai și legătura cu Duleu pentru asfaltare
Regularizările pârâurilor după inundațiile din 2016
Alege cu inspirație experiența, viziunea și siguranța ce o aduc pentru comuna Ramna!
Vesna Anculia Simici a revenit în țară după opt ani petrecuți în Germania. Fire curioasă și foarte curajoasă și-a închipuit doar că lumea e cu mult mai mare decât...