Obiectiv îndeplinit pentru Diana Văleanu

Fetele de la gimnastică ritmică au revenit acasă cu rezultate frumoase de la Campionatul Național destinat senioarelor și junioarelor, care s-a desfășurat la Ploiești.
Un număr de şapte sportive au reprezentat Clubul Sportiv Școlar din Reșița la această competiție,dintre care cinci junioare și două senioare. Diana Văleanu, vedeta clubului reşiţean, a reușit ce și-a propus, mai exact, calificarea la Cupa României, competiţie ce va avea loc la sfârșitul acestei luni, la București. Surpriza concursului au fost gemenele Gherman.
“Diana Văleanu, la senioare, s-a calificat pentru Cupa României. Acesta a fost marele obiectiv. S-a calificat și în trei finale, la cerc şi panglică, unde a obținut locul 6, şi la minge, unde s-a clasat pe 5. Gemenele Gherman au intrat fiecare într-o finală, Andrada la minge, unde a ocupat locul 7, și Andreea, la cerc, clasată pe locul 6”, a precizat antrenoarea Luminița Lațcu.
Cele mai mici dintre gimnastele reşiţene au o săptămână de vacanță după acest Campionat Național. În schimb, Diana Văleanu revine imediat în sala de antrenamente pentru a se pregăti de Cupa României.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/