O zonă din Reșița intră în reabilitare totală după 30 de ani!

„Avem o veste extraordinară pentru locuitorii din cartierul Micro III – zona «inelarului»” – așa începe anunțul făcut astăzi de reprezentații Primăriei Reșița. După 3 decenii, zona ocolită până acum de utilaje va fi complet modernizată.

În zona Colegiului Economic al Banatului Montan, șoferii, dar și pietonii, au tot „luptat” cu asfaltul serios avariat de vreme. Gata cu lupta! De astăzi, utilajele au intrat în forță pe străduțele din preajma unității de învățământ. Peste 1.000 de metri de drum vor cunoaște asfaltul neted, iar apa de ploaie nu va mai bălti, Primăria anunțând modernizarea sistemului de colectare a apei pluviale. Totodată, va fi reabilitat trotuarul, dar și iluminatul public. În plus, locuitorii din blocurile apropiate se vor bucura de parcări verzi.

„Este pentru prima dată când această zonă este modernizată, după mai bine de 30 de ani”, mai spun reprezentanții Primăriei Reșița.

Lucrările începute astăzi vor dura 3 luni, iar întreaga investiție se ridică la 500.000 de euro, cheltuieli suportate din bugetul local al orașului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/