O viață ca în filme, surprinsă într-un film. Pro Musica va avea un documentar

pro musica
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

PRO Musica 5.0 va fi un documentar artistic-muzical cu elemente de docu-dramă, ce are ca temă istoria prezenței grupului timișorean în spațiul culturii române de-a lungul unei jumătăți de secol, de la începutul anilor ’70 până în prezent.

Încep filmările la filmul despre legendara formație PRO Musica, film care va fi realizat în urma unei inițiative a Asociației Salvați Patrimoniul Timișoarei. Regia îi aparține lui Gheorghe Svaițer, după un scenariu semnat Marian Odangiu, cel care a scris versurile cântecului devenit ulterior imnul Timișoarei.

Filmul se întemeiază, în principal, pe evocările, confesiunile și opiniile principalilor componenți ai grupului, filmate în anul 2023, cu o abordare retrospectivă. La acestea se adaugă reconstituirile teatralizate cu actori, părerile și mărturiile unor muzicieni care s-au integrat, într-un moment sau altul, în grup, colaboratori, intelectuali, personalități sau simpli iubitori și admiratori ai formației, susținute de un bogat suport sonor și vizual, secvențe de arhivă din concertele grupului și/sau din afara lor, fotografii, videoclipuri, afișe, cataloage, pliante și documente.

ilie stepan

„Filmul are mai multe mesaje. Cred că mesajul cel mai important este muzica noastră, atât cât a fost ea în 50 de ani, cu toate premierele pe care le-am realizat. De asemenea, pentru observatorii mai atenți ai fenomenului, pe cei care îi interesează ce a fost până în 1989, în dictatura comunistă, care se întrebau cum puteau exista trupe rock, că aveam și plete – filmul să le dea explicații, ce s-a putut și ce nu s-a putut face, cât de greu s-au făcut lucrurile atunci. Fără patetisme. Pentru că noi ne-am făcut treaba, am avut acea determinare și dorință de a merge mai departe.”, a declarat liderul trupei, muzicianul Ilie Stepan.

Peste 40 de persoane s-au înscris deja la casting să îi joace pe tinerii din formația Pro Musica. „În momentul în care a intrat la casting acest tânăr care mă va juca pe mine, încă nu știam că el mă va juca, a început să legene mâinile și era mai neliniștit, e și brunet. Deja am zis hopa!, m-am recunoscut! Când a luat chitara acustică și a început să cânte, iar m-am recunoscut. Convențiile după care s-au făcut selecțiile au fost asemănarea fizică, capacitatea de a citi un text, de a se impune ca personaj. El arată ca în perioada de mijloc a mea. Anii 82-85, asta este perioada lui.”, a povestit Ilie Stepan.

Muzicianul Doru Iosif a fondat, împreună cu Ilie Stepan, Pro Musica.

„Această docu-dramă nu este numai despre Pro Musica. Este vorba despre o epocă, despre tinerețea asta a noastră asumată. Acest fenomen a pornit în mod firesc în epocă. (…) Timișoara a avut și un noroc al așezării geografice, era destul de multă informație față de cealaltă parte a țării. Intrau discuri, reviste despre muzică, posturi de radio apropiate, de la Novi Sad, Beograd, existau topurile din Ungaria, discurile care veneau din Ungaria.”, a povestit Doru Iosif.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

doru iosif

marian odangiu

Scriitorul Marian Odangiu, cel care a creat scenariul filmului, a fost alături de formația de rock din Timișoara în toate etapele grupului.

„Va fi un film despre trecut, că tot ce este în spatele nostru e istorie. Dar un trecut spre care ne uităm nu cu mânie, nu cu ură, nu cu tensiune, ci așa cum a fost întotdeauna Pro Musica, cu drag și cu dorința de a le dărui oamenilor tot ce avem noi mai bun. Aceasta e realitatea, cu acest sentiment am construit și scenariul. Noi, din 1973, de când s-a născut Pro Musica, am trăit împreună. Am fost prieteni de familie, au fost sute, mii de zile în care trăiam în același mediu, în același spațiu. Pro Musica este un fenomen. A adus lucruri foarte importante în cultura română, spre exemplu opera-folk, a avut o serie de premiere din România și Europa (…). Tinerii de astăzi sunt absolut uluitori, i-am văzut la casting. Nu mi-a venit să cred ce generație de inteligenți, talentați peste măsură avem.”, a declarat Marian Odangiu.

Principalele repere ale scenariului filmului se referă la cele cinci etape esențiale din istoria grupului PRO Musica: etapa folk, cea rock progresiv cu influenţe de ethos naţional şi balcanic, etapa rockului baroc, cea cu ample reverberații a piesei „Timișoara” și etapa marilor concerte de sinteză ale grupului.

Pelicula va consemna și premierele absolute ale grupului, în context cultural și muzical, la nivel național și internațional, precum: prima operă folk din istoria muzicii românești, primul concert rock organizat în Romania într-un spital de psihiatrie, participarea la toate cele nouă ediții ale Festivalului „Tim Rock”, singura trupă rock din România a cărei lucrare în versiune scenică a avut parte de 11 vizionări ale cenzurii comuniste şi apoi a fost interzisă.

Muzicienii de la Pro Musica sunt primii care au cântat în public, în fața a peste 100.000 de manifestanți, împotriva regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, în primul oraș liber din România, la 20 decembrie 1989.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/